Ce înseamnă educația pentru viață?

Educația pentru viață este unul din cele mai frumoase și mai importante subiecte care pot să îi întâmpine pe tineri în drumul parcurs de ei prin labirintul adolescenței.

Aflați, iată, la perioada înmuguririi în tainele vieții, a marilor căutări, a descoperirii și deslușirii emoțiilor profunde, a vulnerabilităților și a fragilităților în fața poate a celor mai neînțelese situații, a întrebărilor existențiale și a regăsirii sinelui în colțuri binecuvântate de liniștite sau stăpânite de umbra neregăsirii, adolescenții au nevoie esențială, în drumul depărtării lor șocante de copilărie, să pășească însoțiți și sprijiniți de oameni și scopuri care să-i ajute să afle, după ani, limanul liniștit.

În Banatul de Munte, Asociația Tinerilor Ortodocși a acestor locuri este într-un mod cu totul deosebit interesată să inițieze și să găzduiască felurite activități care să vină în întâmpinarea tinerilor cu diverse programe de prevenție și de informare tocmai pentru evitarea pericolelor provocărilor la care sunt extrem de expuși și de sensibili în această etapă tumultuoasă a vieții. De ce se fac aceste lucruri? Pentru că o mână de tineri a reușit să înoate prin valurile adolescenței, să înțeleagă și să nu uite cum e să fii un tânăr căutător de identitate și să mărturisească, apoi, cât de bine le-a fost să aibă și să simtă real pe cineva alături, care să povestească cu ei ca și cum ar povesti cu ei înșiși.

Dintre activitățile care aici, în casa munților bănățeni, se organizează cu bucurie, într-o lumină aparte sunt așezate activitățile de educație pentru viață, care sunt o parte esențială atât a proiectului „Tabăra din Inima Satului”, reprezentativ pentru tinerii voluntari ai ATOR Banatul de Munte, dar și pentru toate centrele de tineret din Episcopia Caransebeșului. Activitățile de educație pentru viață, adaptate într-un chip fericit de către tinerii cărășeni, sunt, am îndrăzni să spunem, traducerea mai prietenoasă a ceea ce părinții, profesorii și oamenii în general râvnesc să obțină în școli, astăzi – educația sexuală. Am înțeles că de ani buni, Biserica Ortodoxă Română a adoptat acest tip de educație, poate fără să își dea seama de valurile de solicitări care vor urma, însușind-o și adaptând-o într-un mod atât de curat nevoilor reale ale copiilor săi și îngrijindu-se ca nu cumva, cineva să vină și să le murdărească inocența din neștiință, cu informații care la vârste atât de fragede nu le folosesc. Această Biserică spre care gurile și mâinile nu obosesc să arate și să strige, căzută din Evul Mediu, dar care a tăcut în mantia sfințeniei sale și a făcut. 

Mărturisind încă o dată Adevărul, Biserica Ortodoxă a adus de mult timp, în pagini și în desene curate, pe înțelesul firesc al vârstelor, educația pentru viață ca modalitate de informare, dar și de prevenire a copiilor și tinerilor asupra relațiilor dintre bărbat și femeie, asupra consecințelor acestora, atunci când barierele sunt cu mult trecute.

Așadar, întrebarea firească ce ar urma acestei introduceri este: ce anume presupune un atelier de educație pentru viață? 

Există o anumită modalitate prin care se desfășoară aceste activități, iar această modalitate poartă numele de educație non-formală, spunând despre ea, fără a o defini acum în termenii săi, că este cu mult diferită de cea de la clasă și s-a dovedit a fi un real succes atât pentru activitățile cu tinerii și copiii din Banatul de Munte, cât și pentru cele ale nenumăratelor grupuri din lume, poate, care s-au bucurat să o pună în practică.

Așadar, trecând mai departe, urmează să surprindem, probabil, cititorii cărora le mulțumim că au parcurs textul până la acest punct, prin multitudinea de tematici pe care le vom afișa în rândurile următoare și care chiar se abordează foarte deschis, amănunțit și cu răbdare în cadrul acestor ateliere de educație pentru viață, organizate cu și pentru tineri. Extrem de complexe și de diverse, tematicile abordate în cadrul atelierelor de educație pentru viață sunt susținute chiar de către tineri pregătiți, îndrumați și supervizați, prin utilizarea dialogului de la tânăr la tânăr care se arată a fi una dintre cele mai folositoare căi prin care cineva se poate apropia sincer de un tânăr, făcându-l să se deschidă și să își mărturisească propriile trăiri, sentimente și eventuale experiențe personale. 

Care sunt tematicile abordate într-un asemenea atelier, așadar? Discutăm amănunțit și pe măsura înțelegerii fiecăruia despre ce înseamnă o relație, o relație sănătoasă sau o relație toxică, despre vârstele la care adolescenții aleg să înceapă o relație și felul în care o construiesc și o trăiesc; despre vârsta și momentul la care aleg să își înceapă viața sexuală; despre riscurile debutului precoce al vieții sexuale; despre bolile cu transmitere pe această cale, cunoscute și mai puțin cunoscute, vindecabile și nevindecabile, diagnosticabile și foarte greu de descoperit; despre apariția sarcinilor nedorite și despre criza de sarcină (care, apropo, câți știu, oare, ce înseamnă?); despre importanța sprijinirii femeii aflate în criză de sarcină sau despre indiferența cu care este tratată această problemă; despre avort, riscurile sale și consecințele apărute mai devreme sau mai târziu; despre ce se află de fapt, în pântecele mamei, cum crește și se dezvoltă; despre dependențele de pornografie, internet; despre traficul de persoane, alături de care sunt adăugate numeroase indicii și sugestii de identificare a pericolului și de autoprotecție; despre bullying, cyberbullying; despre consumul și dependența de droguri, având în această chestiune oameni specializați în acest domeniu și multe alte subiecte și probleme care mai apar pe parcursul anilor și pentru prevenirea și soluționarea cărora există echipe de oameni care muncesc tocmai în folosul și prevenirea sau sprijinirea tinerilor care se confruntă cu acestea. 

Conținutul tematicilor și tematicile în sine sunt înnoite și îmbunătățite cu fiecare an și cu fiecare întâlnire cu un anumit grup de tineri, de pe urma căreia descoperim alte probleme, modalități de percepție a lucrurilor, nivel de educație, puncte de vedere și capacitate de înțelegere diferite, lucruri care fac din educația pentru viață să fie caracterizată de o dinamică, din punct de vedere al conținutului, al subiectelor și al modalităților de abordare a problemelor.

Acest gen de educație se află într-un proces de înflorire în România și credem că promovarea ei este una foarte importantă, îndeosebi pentru ca oamenii să afle că ea există între noi, că educația pentru viață – sau educația sexuală – poate fi predată curat și extrem de util, iar informația poate ajunge la copii și tineri și într-o manieră în care inocența specifică diverselor categorii de vârstă poate prima, găsindu-și un loc mai mult decât potrivit în cadrul unei asemenea educații care, da, are rolul important de a informa consistent și eficient tinerii despre diverse laturi ale vieții, ale realității care ne înconjoară în viața de zi cu zi. 

 

%d blogeri au apreciat: