Tineri pelerini din Banatul de Munte

Sâmbătă, 20 iunie și miercuri, 24 iunie, Centrul de Tineret Moniom și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte au organizat primele pelerinaje din acest an, cu și pentru copii și tineri membri ai celor două organizații.

Primul pelerinaj, organizat în data de 20 iunie, a avut loc în „Țara Dunării de Severin”, la câteva dintre mănăstirile și obiectivele turistice imediat învecinate județului cărășean. Ca o primă oprire, cei 50 de pelerini, părinți, copii și voluntari, s-au închinat la Mănăstirea „Piatra Scrisă”, urmând ca, apoi, cu toții să întâlnească sau reîntâlnească Mănăstirea Vodița, Mănăstirea „Sf. Ana” din Orșova și Mănăstirea Mraconia. La fiecare oprire, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Centrului de Tineret din Moniom, prezenta într-o manieră interactivă istoria mănăstirilor, purtând cu micii pelerini și cu părinții acestora dialoguri pe marginea locurilor în care se află, construind cu toții, împreună, un fel de poveste compusă din experiențele, amintirile și cunoștințele fiecăruia despre locurile respective. 

„Ieșirea în familie” s-a încheiat cu o plimbare pe Dunăre, pelerinii luând parte, și sub această formă, la o scurtă lecție de istorie a locurilor în care s-au aflat, rostită de către ghizii care le-au însoțit frumoasa și însorita plimbare.

Acest prim pelerinaj organizat face parte din proiectul „Școala sufletului pentru copii și părinți”, organizat de către Centrul de Tineret Moniom și care are la bază consolidarea unei relații sănătoase între părinți și copii, precum și împreuna-creștere, educare și formare în spiritul valorilor noastre perene, ale neamului românesc.

Cel de-al doilea pelerinaj al lunii iunie, organizat în data de 24 iunie, s-a desfășurat la Mănăstirea „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Poiana Mărului, cu ocazia prăznuirii hramului acestui schit. La acest pelerinaj au participat tineri membri ai ATOR Banatul de Munte, precum și ai Centrului de Tineret „Adormirea Maicii Domnului” din Oravița Montană. Fiind prezenți și bucurându-se împreună de Slujba Sfintei Liturghii, o parte din tinerii prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. 

Organizarea a câte un pelerinaj, anual, la Mănăstirea Poiana Mărului a devenit o tradiție îndrăgită, cuprinsă în agenda activităților Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, datorită așezării acestui schit într-una din cele mai frumoase și mai liniștite zone ale Banatului de Munte, dar și, mai ales, a relațiilor calde de prietenie care s-au legat între obștea Mănăstirii de la Poiana Mărului și voluntarii ATOR Banatul de Munte, în urma organizării Taberei din Inima Satului de la Poiana Mărului, în vara anului 2019. 

Organizarea pelerinajelor cu și pentru tinerii și copiii din Episcopia Caransebeșului este una dintre cele mai iubite și așteptate activități gândite și desfășurate de către coordonatori ai centrelor de tineret din întreg județul, care au scopul de a le oferi participanților ocazia de a cunoaște frumusețea, istoria și specificul locurilor în care ei trăiesc și pe care le vizitează, dar și de a se apropia unii de ceilalți și, împreună, de Hristos, în Numele căruia toate aceste bucurii au avut și au loc în continuare.

%d blogeri au apreciat: