Joc și cateheză pentru copiii Parohiei Măureni

Ieri, 14 octombrie, în Parohia Ortodoxă Măureni a fost organizată prima activitate catehetică dedicată celor mai mici credincioși ai enoriei.

Organizată la Căminul Cultural din Măureni și având larga deschidere și susținere a primăriei comunei, voluntari ai ATOR Banatul de Munte sunt au luat inițiativa de a implementa, la nivelul parohiei, o serie de activități catehetice în scopul educării, formării, informării și a creșterii într-un mediu frumos și sănătos a copiilor din Parohia Măureni. Astfel, un număr 37 de copii cu vârste cuprinse între 7-12 ani au luat parte la o activitate ce a avut în centrul său viața Sfintei Parascheva de la Iași, prăznuită chiar ieri. Activitatea a fost bazată pe dialog deschis purtat cu cei prezenți, în scopul de a încuraja exprimarea liberă a fiecăruia, dar a conținut și o parte creativă de desenare a vieții Sfintei Parascheva. Întreaga întâlnire a fost frumos împletită cu o serie de jocuri care au colorat întreaga atmosferă. 

Activitatea cu tinerii și copiii, în Episcopia Caransebeșului, reprezintă o prioritate a Bisericii care se implică activ în viața și creșterea  acestora, venind în întâmpinarea lor cu diverse oportunități de a se implica, a se dezvolta și a fi parte activă dintr-o lucrare ce are ca scop formarea de generații ghidate după valorile morale, spirituale și naționale care ne conferă și ne susțin identitatea de buni creștini, oameni și români. Astfel, intensificarea activităților cu tinerii și copiii, la nivelul Banatului de Munte, alături de grija și preocuparea vie pentru dezvoltarea lor, este un lucru atât binevenit, cât și deosebit de necesar, în mod special în aceste vremuri tulburate în care confuzia și pierderea orizontului și a siguranței sunt pericole care îi întâmpină pe tineri și care pot să zdruncine echilibrul creșterii lor sănătoase.

Această activitate catehetică, organizată în Parohia Măureni, reprezintă începutul unei frumoase misiuni care, pornind din acest an, se dorește a fi implementată și organizată în parohie, tocmai pentru a se încerca și aici asigurarea unei formări și a unei creșteri curate și ghidate a tinerelor generații.

%d blogeri au apreciat: