Întâlnire și dezbatere pentru tinerii Centrului Catehetic Fârliug

Sâmbătă, 17 octombrie, a avut loc obișnuita întâlnire a membrilor Centrului Catehetic Parohial din comuna Fârliug, întâlnire desfășurată în condiții de maximă siguranță.

Prezenți la întâlnire au fost doar tinerii care fac parte din grupa mare a centrului, tineri care sunt elevi ai diferitelor licee din Municipiul Reșița și care au experimentat rând pe rând toate scenariile propuse pentru studierea pe perioada pandemiei de coronavirus. În acest sens, am organizat și noi dezbaterea „Școala în pandemie. Avantaje și neajunsuri ale educației online”.

Așa cum este formatul, am parcurs și noi cele cinci mari puncte propuse pentru această dezbatere, iar concluziile tinerilor au fost urmatoarele:

În ceea ce privește predarea, tinerii noștri au raportat că aceasta reprezintă multe neajunsuri, mai ales în cazul desfășurării scenariului hibrid și roșu, în sensul în care elevii care studiază de acasă, nu pot fi foarte atenți la ceea ce li se predă, nu pot primi suficiente explicații acolo unde este nevoie.

Pe de altă parte, unii dintre elevi comunică foarte bine cu profesorii lor chiar și online, aceștia din urmă consultându-i pe elevi în ceea ce privește metodele cele mai potrivite de desfășurare a procesului de predare.

Evaluarea online, desfășurată în semestrul al doilea al anului trecut, li s-a parut foarte dificilă elevilor, în contextul în care mulți dintre ei s-au aflat în ani terminali și au avut nevoie ca notele respective să reprezinte și nivelul real de cunoștințe, pe lângă o pregătire temeinică pentru examenele ce i-a așteptat la finalul anului.

Tinerii au mai mărturisit că au fost supuși și riscului de plagiere în timpul evaluărilor cunoștințelor la unele materii, în ideea în care fiecare dintre ei și-au direcționat atenția și efortul doar pe câteva discipline considerate a fi mai importante și de bază pentru examenul de capacitate și de Bacalaureat.

Socializarea, în contextul restricțiilor și normelor sanitare în vigoare, are cel mai mult de suferit, deoarece tinerii și elevii, în general, nu se mai pot întâlni face-to-face, rămânând ca aceștia să socializeze cel mai mult prin intermediul rețelelor de socializare, lucru care de foarte multe ori s-a dovedit a fi, din păcate, distructiv pentru legătura reală interumană.

În ceea ce privește respectarea normelor sanitare în instituțiile de învățământ, tinerii din Fârliug susțin că acestea, deși sunt dificil de respectat, datorită tentației de a te apropia la fel ca înainte de grupul de prieteni, ele au un fost bine definite și urmate însă, mai ales în pauze, acestea nu sunt întotdeauna respectate cu aceeași strictețe ca în timpul orelor de curs.

Am dezbătut, de asemenea, și câteva probleme privitoare la accesibilitatea cursurilor în cadrul scenariilor propuse de autorități în timpul pandemiei, constatându-se faptul că, atât tinerii prezenți la dezbatere, cât și colegii lor dispun de toate facilitățile și echipamentele necesare pentru a participa la aceste cursuri, singura problemă fiind reprezentată, de cele mai multe ori de slaba conexiune la internet și calitatea precară a imaginii și a sunetului.

Recomandările generale făcute de participanți cu privire la continuarea procesului educațional în mediul online s-au centrat în jurul proceselor de predare și evaluare. Astfel că elevii au sugerat următoarele:

– găsirea unei platforme online care să înlesnească procesul de predare, așa încât să nu mai existe situații în care să se blocheze platforma, iar ei să fie în imposibilitatea de a auzi sau de a fi auziți sau văzuți;

– implicarea mai mare, din punct de vedere afectiv și empatic, a profesorilor și străduința acestora de a găsi soluți, astfeli încât toții elevii să poată înțelege cât mai mult și cât mai bine din explicațiile oferite în cadrul orelor de curs.

Autor: pr. Daniel Popescu

%d blogeri au apreciat: