Ce fel de modele propunem copiilor noștri?

Din cele mai vechi timpuri, familia, Biserica și școala au fost pilonii pe care s-a clădit edificiul numit omul frumos, capabil să-și trăiască viața în armonie cu natura și în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. Modelele pentru o astfel de viață, așezată pe matricea Evangheliei lui Hristos și împodobită cu virtuțile moralei creștine, au fost dintotdeauna mai întâi în Biserica mică, de acasă, iar mai apoi în școală și în Biserica mare – ca spațiu atemporal de rugăciune, învățare și vindecare. De mii de ani, copiii noștri au cunoscut ce este bine și ce este rău, ce este frumos și ce este urât, ce e de folos și ce nu este, cu ochii minții și ai sufletului ațintiți spre cei care au reușit, prin râvnă și osteneală, să devină „lumina lumii ” și „sarea pământului”,  fie că vorbim de părinți, bunici, frați mai mari, dascăli, preoți, oameni de știință, artiști, sportivi, ori pur și de oameni între oameni.

Modelul propus a constituit, deci, reperul și motivația pentru generații întregi de copii și tineri din toate timpurile, iar cu cât modelul a fost mai adevărat și mai vrednic de urmat, cu atât dorința, dar și lupta în a-i urma au fost mai mari, mai intense. Modelul este, prin excelență, un reper înalt, vrednic de a fi copiat și urmat, așa încât sintagma modele negative este, în esență, un non-sens, ceva despre care, într-o lume idealistă, guvernată de Legea lui Dumnezeu, nici nu ar trebui să se vorbească.

În vremurile noastre, constatăm cu toții o răsturnare fără precedent a sistemului de valori sociale, modelele adevărate – cele demne de a fi urmate – fiind înlocuite din ce în ce mai mult, cu false modele sau modele negative. Într-o lume care se scufundă în haos și deznădejde – expresie clară a depărtării omului de Dumnezeu – nevoia de modele devine, parcă, din ce în ce mai acută, în special pentru părinții conștienți de pericolele și capcanele în care pot cădea, la orice pas, copiii lor. 

La Școala Sufletului, unde grija pentru suflet este prioritară pentru toți cei care îi calcă pragul, preocuparea noastră a fost mereu aceea de a propune, părinților și copiilor în egală măsură, modele demne de urmat pentru o educație sănătoasă și corectă. Fie că vorbim despre sfinți – modele validate de desăvârșire spirituală , fie că vorbim de oamenii frumoși care ne înconjoară, efortul nostru este acela de a oferi o alternativă concretă la urâtul, zgomotul și, finalmente, moartea sufletească ce ne înconjoară.

În prezentul cel atât de dureros marcat de pandemie, cu toate efectele ei negative, noi am ales să le vorbim copiilor noștri mai întâi despre prietenie – un sentiment atât de lovit în aceste timpuri – și, mai apoi, despre modele de prieteni adevărați. Trecând la modele de prieteni din Biserica triumfătoare și avânt drept punct de plecare bunătatea și milostenia – cele atât de necesare mai ales acum, la vremuri de cumpănă – am ajuns, inevitabil, să o (re)cunoaștem pe Sfânta Muceniță Filofteia (Filoteea) de la Curtea de Argeș. Copila de doar 12 ani care, de sute de ani, a rămas în conștiința poporului nostru drept un model de bunătate, generozitate, evlavie și credință și care, urmând trendul lumii – acela de a înlătura adevăratele modele și de a propune unele false – a fost scoasă din programa de religie, copiii nemaiavând acum șansa să o cunoască. Școala nu mai are nevoie de sfinți pe motiv că, unii, nu sunt demni de a fi acolo, în programele de studiu moderne, pentru că sunt depășiți, perimați, sau că „pot afecta emoțional copiii”. Într-o lume plină de violență explicită și prezentată ca o normalitate, sfârșitul mucenicesc al Sfintei Filofteia – ucisă de mânia tatălui ei – „poate aduce traume copiilor”… Aceiași copii pe care societatea noastră, în frunte cu părinții cool și moderni, „prieteni ai copiilor”, i-a abandonat de la cele mai fragede vârste în brațele tehnologiei care  îi supune unui adevărat bombardament de violență și pornografie și care, finalmente, încet, dar sigur, îi va omorî sufletește.

În același timp, aceiași părinți, în trend cu vremurile, așteaptă cu nerăbdare sfârșitul de octombrie, pentru a-și sluți copiii într-o macabră joacă numită Halloween… O „sărbătoare” a morții, care are în centrul său forțele întunericului și care ne transformă, an de an, chipurile senine ale copiilor în vampiri, în morți sau în vrăjitoare. Sub masca unei glume nevinovate se ascund, însă, forțe care, mai târziu, vor cere plata lor: sufletele copiilor noștri. Acum pare o glumă, doar un costum nevinovat de vrăjitoare sau de strigoi, dar mâine, când toate aceste comportamente, precum negarea vieții și a binelui sau invocarea spiritelor rele „în glumă” se vor transforma în patimi și rătăciri, s-ar putea să fie, din păcate, prea târziu.

Suntem atât de grijulii, dragi părinți, ca nu cumva copiii noștri să sufere vreo traumă citind și cunoscând vieților sfinților – adevăratele noastre modele – atât de grijulii, încât ne abandonăm, cu inconștiență, copiii în brațele unei lumi din ce în ce mai întunecată și marcată de moarte la tot pasul. Ne sperie sfârșitul mucenicesc al Sfintei Filofteia, dar ne deghizăm copiii în vampiri, morți și vrăjitoare, de Halloween.

Rămâne, firesc, întrebarea: ce fel de modele propunem copiilor noștri? Propunem VIAȚA – în așteptarea vieții celei adevărate, aceea cu Hristos – sau îi conducem singuri, de mânuță, către moarte? Cea sufletească, iar mai apoi cea veșnică, desigur.

Noi, la Școala Sufletului, am ales VIAȚA și o vrem înapoi pe Sfânta Filofteia în viața copiilor noștri.

Voi, ceilalți, dragi părinți, ce alegeți pentru copiii voștri?

Autor: pr. Mihai Ciucur