Lună: noiembrie 2020

„Banatul dăruiește viață” și aduce bucurie celor aflați în suferință

În perioada 25-26 noiembrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în parteneriat cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din Timișoara și cu Liga Studenților Centrului Universitar „Babeș Bolyai” din Reșița au organizat cea de-a patra campanie de donare de sânge, de data aceasta intitulată fiind… Continuă lectura „„Banatul dăruiește viață” și aduce bucurie celor aflați în suferință”

Centrul de Tineret „Sf. Ecaterina” și ambasadorii faptelor bune

Astăzi vreau să vă vorbesc despre prieteni, despre iubire, unitate, înțelegere, credință și despre Hristos, așa cum a venit El în sufletul meu. Nu puține au fost clipele în care L-am simțit, gustat, imaginat, iar unele momente –cheie au luat ființă o dată cu… Continuă lectura „Centrul de Tineret „Sf. Ecaterina” și ambasadorii faptelor bune”

„Fă-ți timp!” – un dialog virtual cu tinerii

Sunt perioade și perioade în care tindem să credem că timpul este inamicul nostru, că nu avem timp să facem ceea ce ne dorim, ce ne propunem, când, de fapt, totul ține de organizarea mai eficientă a timpului nostru, de prioritizarea lucrurilor, de ordinea… Continuă lectura „„Fă-ți timp!” – un dialog virtual cu tinerii”

ATORTalks – seria de emisiuni online organizate de ATOR Banatul de Munte

Miercuri, 18 noiembrie, începând cu ora 18:00, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de munte a dat startul celei de-a doua serii de activități desfășurate în mediul online, numită ATORTalks și care este reprezentată de organizarea și găzduirea de emisiuni live săptămânale pe pagina de… Continuă lectura „ATORTalks – seria de emisiuni online organizate de ATOR Banatul de Munte”

„Ghetuțele lui Moș Nicolae” – grija față de copiii nevoiași

Pentru al treilea an consecutiv, tinerii ortodocși din Banatul de Munte, ascultând îndemnurile Sfintei Scripturi și învățăturile Bisericii, însoțesc intrarea în Postul Crăciunului cu o campanie umanitară prin care își propun să dăruiască ghetuțe noi copiilor fără posibilități din orașele și satele eparhiei. „Ghetuțele… Continuă lectura „„Ghetuțele lui Moș Nicolae” – grija față de copiii nevoiași”

„Extremele schimbărilor din viața noastră. Cum găsim echilibrul?”

Cu toții încercăm să găsim răspunsul la această întrebare în anumite momente din viața noastră, dar de data aceasta am reușit, împreună. În seara zilei de vineri, 13 noiembrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat, pe platforma Zoom, cel de-al doilea… Continuă lectura „„Extremele schimbărilor din viața noastră. Cum găsim echilibrul?””

Liturghia în ochii tinerilor

Tinerețea este, prin excelență, un timp al întrebărilor, al setei de cunoaștere și de experiere a tot ceea ce înseamnă lumea, un timp în care tinerii își manifestă din plin curiozitatea și dorința de a afla și de a înțelege sensul și rostul vieții… Continuă lectura „Liturghia în ochii tinerilor”

Sfântul Ioan Gură de Aur și mama sa, fericita Antuza

În fiecare an, la data de 13 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Sfântul Ioan Hrisostom. Este sărbătorit atât de Biserica Apuseană, cât și de Biserica Răsăriteană.  Era numit și omul cu o singură Carte, și… Continuă lectura „Sfântul Ioan Gură de Aur și mama sa, fericita Antuza”

„Lingurița Euharistică”

„Merg la biserică pe cât de des posibil, aprind lumânări pentru cei vii și pentru cei morți, fac pomelnice, mă rog, dar cu pandemia asta, am o temere să mă mai împărtășesc cu aceeași linguriță. Cine știe ce persoană infectată cu noul virus s-a… Continuă lectura „„Lingurița Euharistică””

Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți

După cum bine știm, sfinții sunt, au fost și vor fi prieteni ai lui Dumnezeu, apropiați ai Părintelui Ceresc, care pe tot parcursul vieții au bineplăcut Lui prin viața modestă, rugăciuni îndelungate, închinate adevăratei credințe, fapte ce duc la purificarea lor spirituală și atingerea… Continuă lectura „Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți”