Sfântul Ioan Gură de Aur și mama sa, fericita Antuza

În fiecare an, la data de 13 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Sfântul Ioan Hrisostom. Este sărbătorit atât de Biserica Apuseană, cât și de Biserica Răsăriteană. 

Era numit și omul cu o singură Carte, și anume Biblia, cunoscând-o pe aceasta pe de rost și citând din ea, recomandând-o și predicând-o. S-a mai spus și că Biblia lui nu era niciodată închisă, rupându-și chiar și din timpul mesei pentru a o studia. De menționat este și faptul că a petrecut mulți ani într-o peșteră, învățând pe de rost textele din Sfânta Scriptură.

În tinerețe, el și-a dedicat integral timpul rugăciunii dar și citirii și studierii Sfintei Scripturi, învățându-i pe cei doi foști colegi ai săi, Teodor, care avea să ajungă episcop de Mopsuestia și Maxim, care va ajunge episcop de Seleucia. Aflând că Teodor vrea să plece și să iasă între oameni din asketerion (școală de studiu biblic), Ioan îi trimite o scrisoare, greu de citit și înțeles pentru un om de rând, în care îl convinge să rămână acolo.  În acest sens, Sozomen ne spune: „Nu-i convingea ca să fie de acord cu el, cu vreo tehnică sau putere specială a cuvântului, ci prin faptul că exprima cu sinceritate sensul Sfintelor Scripturi” (istoria bisericească). 

S-a  născut la anul 347 din părinții Secundus și Antuza. În anul 397 a fost chemat să fie episcop de Constantinopol. A trecut la Domnul pe 14 septembrie 407, ultimele sale cuvinte fiind: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” . Biserica Ortodoxă l-a pus în rândul Sfinților Trei Ierarhi prăznuiți pe 30 ianuarie, împreună cu Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul. 

Este numit Ioan Gură de Aur datorită predicilor, explicațiilor și îndemnurilor sale despre Sfânta Scriptură cu un impact impresionant asupra ascultătorilor.

Alături de cartea sa de căpătâi – Tratatul despre preoție – ,comoara cea mai de preț pe care Sfântul Ioan Gură de Aur a lăsat-o Bisericii este o Sfântă Liturghie, scrisă în tradiție antiohiană. Lipsa mărturiilor din vremea scrierii ei a pus un semn de întrebare în fața autenticității acesteia, dar, în ciuda tuturor contestatarilor, s-a dovedit că Ioan a preluat o tradiție străbună pe care mai apoi a rescris-o cu cuvintele sale. Această Liturghie îi poartă numele – Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur –  și se săvârșește și în prezent, în majoritatea zilelor de peste an. 

Tot în această zi, Biserica o prăznuiește și pe mama Sfântului Ioan Gură de Aur, fericita Antuza, cea care s-a îngrijit în mod deosebit de educația aleasă a fiului ei, în ciuda faptului că a rămas văduvă de foarte tânără. Despre relația specială de respect, iubire și ascultare dintre Sfântul Ioan și mama sa aflăm din mărturia pe care însăși sfântul a lăsat-o, referindu-se la momentul în care a hotărât să îmbrățișeze viața monahală: „Când mama a simţit ce am de gând să fac, m-a luat de mână şi m-a dus în camera ei. S-a aşezat alături de mine, pe patul în care m-a născut. A început să verse râuri de lacrimi şi să adauge cuvinte mai jalnice ca lacrimile. Plângând, mi-a grăit aşa: Eu, copilul meu, n-am avut norocul să mă bucur multă vreme de frumoasele însuşiri ale tatălui tău. Aşa a vrut Dumnezeu. Moartea lui a urmat naşterii tale şi te-a lăsat pe tine orfan, iar pe mine văduvă înainte de vreme. Numai cele ce suferă văduvia pot cunoaşte bine greutăţile văduviei.(…) Îţi cer, însă, un har pentru toate câte pentru tine am făcut: nu mă lăsa văduvă a doua oară, nici nu-mi aprinde din nou în suflet stinsa mea durere. Aşteaptă sfârşitul meu. Poate peste puţin voi pleca şi eu. Voi, tinerii, aveţi nădejde să ajungeţi la adânci bătrâneţi; dar noi, cei bătrâni, nu aşteptăm altceva decât moartea. Când mă vei da pământului şi vei pune oasele mele alături de oasele tatălui tău, pleacă în călătorii cât mai îndepărtate, străbate orice mări vrei. Atunci nimeni nu-ţi va pune piedici. Dar atâta vreme cât mai am în mine suflare, îngăduie să locuieşti alături de mine. Să nu superi pe Dumnezeu în zadar şi fără de folos, aducând necazuri atât de mari peste capul meu, care cu nimic nu ţi-am greşit”. O impresionantă mărturisire a durerii unei tinere văduve către fiul ei, cuvinte arată și iubirea și durerea de mamă și care nu puteau rămâne fără ecou în inima tânărului Ioan. Așadar, la auzul unor astfel de cuvinte, Ioan nu a plecat la mănăstire, așa cum insista prietenul său Vasile (Sfântul Vasile cel Mare), ci a așteptat trecerea la cele veșnice a mamei sale, în timpul acesta transformându-și casa în mănăstire, studiind Sfintele Scripturi și ducând o viață de ascet.

Iată, așadar, în ce chip răsplătește Dumnezeu pe părinții care își cresc copiii după rânduiala lui Dumnezeu și pe copiii care trăiesc în ascultare și iubire față de părinții lor: le dă ocazia de a fi cinstiți în rândul sfinților, iar în cazul de față mama și fiul fiind cinstiți chiar în aceeași zi, la data de 13 noiembrie.

Autor: Darius Lăpădat