1 decembrie ieri – 1 decembrie astăzi

Pentru unii, o simplă zi din an, prima pagină din povestea lui Undrea sau începutul iernii geroase ce va să vină.

Pentru noi, însă, românii, va reprezenta, pe veci, sărbătoarea unității noastre, punctul 0 al neamului român întregit și cea mai importantă zi din istoria noastră, ca popor.

Orice proiect sau plan trainic și de viitor necesită o perioadă îndelungată de pregătire, trudă și muncă asiduă pentru izbutirea acestuia. Astfel, în anul 1859, prima victorie majoră, care avea să contribuie substanțial la înfăptuirea „proiectului” România, constituindu-se Unirea Principatelor Române (Moldova și Țara Românească), la 24 ianuarie, s-a realizat sub conducerea colonelului moldovean, Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, în 1866, Principatele Unite au adoptat numele „România”, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie.

Odată cu începerea Primului Război Mondial, cunoscut la acea vreme ca fiind „Marele Război”, România prezenta o neutralitate politic militară față de celelalte state implicate în conflictele de atunci. Fruntea statului român era reprezentată de regele Ferdinand, respectiv I.C Brătianu, primul-ministru de atunci. Ambii aveau înclinații simpatizante spre Antanta, dar, totodată, nu aveau în plan abandonarea neutralității, decât în momentul și contextul avuției certitudinii împlinirii obiectivelor naționale.

Abia după o perioadă de 2 ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, la data de 27 august 1916, România devine țară beligerantă de partea Antantei. Scopul final al acestui tratat de alianță era, bineînțeles, constituirea României Mari, prin unirea Transilvaniei, a Basarabiei și a Bucovinei cu Regatul României. Fapt istoric care, ulterior, s-a înfaptuit!

Astfel, la finalul Primului Război Mondial, idealul național al țării noastre avea să devină realitate, odată cu unirea tuturor principatelor locuite de români cu România. La 27 martie 1918, Basarabia se unea cu România, lucru datorat (și) „Adunării Generale a zemstvei din districtul Soroca”, care a votat în unanimitate unirea Basarabiei. La 28 noiembrie 1918, Bucovina avea să se unească și ea cu România.

Deznodământul marii așteptări a tuturor românilor avea să fie la 1 decembrie 1918, zi in care Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul se unesc cu România în urma Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, unde au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba-Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.

În anul 1990, după revoluția din 1989, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 care privea afirmarea zilei de 23 august ca sărbătoare națională, proclamându-se, în locul ei, ziua de 1 decembrie drept zi națională a României. Această lege a fost promulgată de către președintele de atunci, Ion Iliescu.

Astăzi, la 102 ani de la cel mai important eveniment istoric al națiunii noastre, fiecare român ar trebui, măcar pentru 5 minute, să își rupă din timpul său pentru a aduce o rugăciune de mulțumire tuturor celor care au făcut posibil ca astăzi, noi toți, să ne putem numi români, compatrioți ai României Mari și unitare întru teritoriu, neam și credință.

Urmând aceleași gânduri și sentimente patriotice, și noi, tinerii atoriști, am ales să petrecem ziua de 1 decembrie de anul acesta împreună. Deși situația epidemiologică de la nivel național nu ne-a mai permis să ajungem în tradiționala noastră ieșire de 1 Decembrie din cetatea de scaun a Marii Uniri, Alba Iulia, anul acesta ne-am reunit la poarta de vest a județului Caraș-Severin, la Măureni, acolo unde am luat parte cu multe emoții la slujba de sfințire a unui drapel de dimensiuni impunătoare care a fost arborat în imediata vecinătate a catedralei nou-construite. La finalul slubei, bucuria ne-a fost desăvârșită prin oportunitatea de a intona imnul de stat, cântece patriotice și colinde specifice perioadei. 

Da, am avut tricolorul prins în piept, pe haine, pe căciuli și pe fulare și câțiva dintre noi au fluturat și mici stegulețe. Dar, mai presus de toate acestea, ne-am bucurat că, dincolo de tricolorul de afară, am simțit cu toții tricolorul dinăuntrul fiecăruia – acela care ne e arborat în suflet și care ne arde în priviri. Am putea spune multe astăzi, la ceas aniversar, dar vrem să vă lăsăm cu o singură urare – aveți grijă de tricolorul din sufletul și privirile voastre! Acela este singurul care, cu adevărat!, contează.

La mulți ani, România!

Autori: Lucian Barbescu, George Lăpădat