Mărțișorul – prevestirea primăverii

Prima lună a înfloririi naturii începe și în acest an, în mod firesc, cu sărbătoarea mărțișorului, sărbătoare vestitoare a primăverii pe care o cinstim anual în prima zi calendaristică a lui martie.

Tradiția mărțișorului datează de peste 8.000 de ani, arheologii găsind pe teritoriul țării noastre, în urma unor cercetări, amulete alb-roșii despre care se spune că datează din vremea aceea. Se spune că roșul simbolizează sângele, soarele și viața, adică femeia, iar albul reprezintă limpezimea apei, adică înțelepciunea bărbatului.

Conform datinilor străbune, bărbații dăruiesc mărțișoare femeilor, iar ele le vor purta fie până pe data de 9 martie, fie până la începutul lunii mai, până la înflorirea pomilor fructiferi sau chiar până în Duminica Floriilor, în funcție de zona etnografică, fiind simbol al venirii primăverii. Dar tradiția diferă de la o regiune la alta și în felul acesta se face că, în Moldova, femeile dăruiesc bărbaților mărțișoare și flori de primăvară timpurii.

Dacă în Ajunul Crăciunului împodobim brazii, în zilele noastre, în unele zone din țară, la începutul lunii aprilie, pomii sunt împodobiți cu mărțișoare, iar cu fiecare mărțișor pus într-un copac, se pune și o dorință despre care se crede că se va împlini numaidecât.

Mărțișorul este sărbătorit de mai multe țări balcanice pe data de 1 martie, printre care România, Serbia și Bulgaria, care numesc această sărbătoare Martenița.

Autor: Darius Lăpădat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: