Lecția perseverenței, alături de scriitoarea Veronica Iani

Joi, 11 martie, cu ocazia desfășurării Lunii pentru viață în România, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat primul webinar pro-viață din această perioadă. Alături de doamna Veronica Iani – scriitoare de cărți pentru copii, cei prezenți au discutat pe marginea unui subiect și a unei calități foarte importante – perseverența

De această dată, atelierul a fost dedicat grupei mai mici de copii, cu vârste cuprinse între 10 – 14 ani. Copiii, prezenți în număr mare, s-au arătat a fi foarte curioși în a afla ce înseamnă să fie perseverenți, dar mai ales cum pot să își însușească, exerseze și păstreze această calitate valoroasă. A fi perseverent într-un lucru pe care îl desfășori este ceva foarte greu, mai ales în timpurile noastre pentru care schimbarea și nestatornicia sunt atât de caracteristice. Tocmai din acest motiv este important ca încă de mici, copiii să învețe, pe înțelesul lor, importanța a ceea ce înseamnă perseverența.

Atelierul nu a durat nici mai mult nici mai puțin de o oră, timp în care doamna Veronica Iani a lecturat copiilor carte intitulată chiar „Perseverența”, pe care a scris-o chiar dumneaei. „Perseverența” este poveste foarte frumoasă care ne învață, prin intermediul personajului Ana – o fetiță care suferă de Sindrom Down, că orice obstacol am întâlni pe drumul vieții, dacă suntem perseverenți în ceea ce facem și ne dorim să realizăm, vom reuși. Copiii au fost cuprinși de povestea lecturată și mai ales de ilustrațiile pe care le cuprindea și care aveau rolul de a spori imaginația celor mici în ceea ce privește firul poveștii și înfățișarea personajelor simpatice. 

În cea de-a doua parte a atelierului, tot mai îndrăgita scriitoare a fost deschisă întrebărilor venite din partea participanților, atât cu privire la cuprinsul cărții și la modul în care aceasta a fost realizată, ca și poveste și grafică, dar și cu privire la alte curiozități ale lor.

În final, atelierul s-a dovedit a fi unul foarte reușit, copiii arătându-se foarte încântați că au ajuns să o cunoască pe autoarea cărților cu care au luat contact în numeroase rânduri, anterior, în cadrul atelierelor de povești sau de educație pentru viață, susținute de către ATOR Banatul de Munte și pe care ei le îndrăgesc mult. Micii curioși au reușit să afle toate detaliile care se află în ilustrațiile cărții, dar și în spatele poveștii.

Luna pentru viață continuă în Banatul de Munte, la fel și atelierele organizate în acest context și nu doar, pentru tinerii și copiii Eparhiei Caransebeșului și de pretutindeni, astfel că vă invităm să rămâneți în continuare aproape de noi, pentru a descoperi, împreună, importanța vieții încă din momentul concepției, dar și importanța investirii în formarea și informarea copiilor și tinerilor, îndeosebi în aceste vremuri fragile.

Autor: Anamaria Iovu 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: