„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”
În perioada 20-21 aprilie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost organizată prima întâlnire a voluntarilor proiectului „Tabăra din Inima Satului” 2021.
Întâlnirea a fost găzduită de Cabana „Claris” din localitatea Văliug și a reunit, în cele două zile de activitate, un număr de aproximativ 80 de voluntari, asistenți formare și formatori ai proiectului, din întreg județul Caraș-Severin, dar și din județul Timiș și chiar Baia Mare.
Prima zi a reuniunii, din data de 20 aprilie, a fost dedicată întâlnirii voluntarilor noi înscriși în proiectul TDIS, în scopul cunoașterii acestora, de către echipa de organizare, dar și a familiarizării celor novici cu tot ceea ce înseamnă „Tabăra din Inima Satului” și ce anume presupune totalitatea activităților care compun acest concept.
Astfel, în cadrul acestei întâlniri au fost prezentate cele 7 ateliere de activitate – educație pentru viață, dezvoltare personală, comunicare și lucru în echipă, jocuri și seri tematice, artistic, duhovnicesc și „Școala Familiei” – urmând ca, la finalul acestor prezentări intercalate de momente interactive, de dialog deschis și de jocuri de echipă, voluntarii noi să aibă posibilitatea de a se înscrie la un singur atelier în cadrul căruia să se poată forma, dezvolta și face utili copiilor și tinerilor pe care îi vor întâlni pe parcursul verii anului 2021.
Cea de-a doua zi a întâlnirii, data de 21 aprilie, a fost dedicată, de această dată, voluntarilor vechi sau cu experiență ai acestui proiect, care au mai luat parte și în anii anteriori la taberele organizate prin „Tabăra din Inima Satului”. Voluntarii prezenți în cea de-a doua zi au avut și ei ocazia de a participa la o scurtă prezentare a atelierelor din acest an, în scopul de a afla care sunt noutățile pe care fiecare atelier în parte le va aduce în acest an, precum și care sunt noile responsabilități pe care voluntarii le vor avea în tabere. Astfel, asemenea voluntarilor noi, prezenți la întâlnire în ziua anterioară, și aceștia au avut posibilitatea de a opta pentru un nou atelier de activitate, la finalul reuniunii, în cadrul căruia să se dezvolte pentru vara taberelor din Banatul de Munte.
O noutate pe care proiectul „Tabăra din Inima Satului” o va aduce în acest an este reprezentată de un proces de follow-up al tuturor activităților, în scopul observării și monitorizării efectelor și schimbărilor pe care atelierele TDIS le va aduce la nivel individual pentru fiecare beneficiar al tuturor celor 12 tabere înscrise în program. Pe scurt, formatorii tuturor atelierelor vor avea rolul, în acest an, de a fi alături de participanții taberelor TDIS și dincolo de finalizarea taberelor, pentru a se asigura de faptul că toate învățăturile și informațiile transmise în timpul taberelor rămân și aduc un aport semnificativ la schimbarea în bine a vieții fiecărui tânăr și copil.
Proiectul „Tabăra din Inima Satului” este cel mai mare proiect educațional din județul Caraș-Severin, aflându-se la cea de-a treia ediție a desfășurării sale. Proiectul reunește, anual, sute de copii și tineri, fiecare având roluri de participanți, voluntari, asistenți formare sau formatori și contribuind, cu toții, împreună, la scrierea uneia dintre cele mai frumoase povești despre creșterea, dezvoltarea, formarea și informarea sănătoasă și consistentă a tinerelor generații din județul Caraș-Severin. Chiar dacă proiectul se întinde doar pe parcursul verii, noutățile pe care acest concept le va aduce, din acest an, vor face ca roadele celor 12 tabere înscrise în proiect să răsară dincolo de cele trei luni de vacanță de vară.