Sfânta Cecilia, model de curăție și stăruință

„Și era popor mult atunci în casa ei, bărbați și femei, care ascultau învățătura ei cea folositoare. Atunci a întrebat Sfânta pe toți, zicându-le cu glas tare: <<Oare credeți că sunt adevărate toate cele grăite de mine?>>, iar ei, cu o gură au răspuns: <<Credem cu adevărat și mărturisim pe Hristos cel propovăduit de tine, a fi Dumnezeul nostru adevărat, care te are pe tine ca roabă a Sa>>”.

Sfânta Cecilia este un martir roman venerat în Bisericile Ortodoxe, Catolice, Anglicane și unele Luterane, precum și de Biserica Suediei. A devenit patroana muzicii și a muzicienilor, fiind scris că, pe măsură ce muzicienii cântau la nunta ei, Cecilia „cânta în inima ei Domnului”.

Sf. Cecilia s-a născut în jurul anului 200, într-o familie romană aristocrată, și a devenit creștină din tinerețe, descoperind taina lui Hristos. Ea a făcut un jurământ secret de castitate către Domnul. Sub hainele domnești care i se potriveau poziției sale, purta o cămașă din păr aspra și își dedica tot timpul liber pentru a ajuta săracii.

Părinții, care nu știau nimic despre viața secretă a Ceciliei, au decis să o dea în căsătorie cu nobilul păgân Valerian. Atunci, Sfânta Cecilia a apelat la ajutorul lui Dumnezeu și, deși căsătoria a avut loc în mod formal, a reușit să-l convingă pe soțul ei să se abțină de la intimitatea corporală, spunându-i așa: „Iubite, tinere, voiesc să-ți descopăr o taină. Iată, precum mă vezi, eu am pe îngerul lui Dumnezeu care îmi păzește fecioria și pe care tu nu-l vezi. De te vei atinge de mine, apoi îndată te va omorî, pentru că stă aici gata să mă apere, pe mine roaba Sa”. Auzind acestea, Valerian dori și el a se curăți.

Prin rugăciunea și îndrumarea ei, Valerian, după ce a fost botezat de către Urban, episcopul din perioada aceea, a văzut un înger care i-a căsătorit tainic înaintea lui Dumnezeu, așezând o coroană albă de crini pesee capul Ceciliei și al lui Valerian, simbolizând sângele, dar și curăția trupului Domnului Nostru Iisus Hristos. După ceva timp, Tivurtie, fratele lui Valerian, fiind ghidat în cele duhovnicești de către el și fiind sub o ascultare de câteva zile a lui Urban, s-a căit și s-a botezat și el.

Trei tineri, uniți prin legături sufletești, au slujit în mod altruist romanilor sarmani fără a-și cruța proprietatea pentru acest scop. Frații Valerian și Tiburtius au îngropat în secret trupurile martirilor creștini care, după executare, erau aruncați fără înmormântare.

În 230, în urma unui denunț, aceștia au fost arestați. Prefectul roman al Turciei, Almachy, i-a forțat să facă sacrificii zeilor păgâni și, când a fost refuzat, a ordonat să fie biciuiți. Valerian (de asemenea canonizat ulterior) i-a încurajat pe cei dragi în Hristos, îndemnându-i să nu se teamă de chin și să rămână fermi pentru adevăr.

În cele din urmă, prefectul i-a condamnat pe Valerian și Tiburtius la moarte. Verdictul urma să se efectueze în afara orașului. Frații au predicat Vestea Bună soldaților care îi însoțeau la locul de execuție, îndemnându-i să devină creștini, iar cuvântul lor nu a rămas fără răspuns. Liderul echipei Maxim a ajuns să creadă, l-a adus pe condamnat la el acasă, unde a fost botezat cu toată familia.

A doua zi, Valerian și Tiburtius au fost executați. Maxim s-a declarat deschis creștin, mărturisind că a văzut sufletele celor executați urcându-se la cer. Atunci l-au torturat și pe acesta cu lovituri de bici până la moarte.

Între timp, Cecilia, care era temporar încă în libertate, a reușit să distribuie celor nevoiași rămășițele proprietății familiei și să convertească alți 400 de romani la Hristos. Curând, soldații au prins-o și au încercat să o omoare aruncând-o într-un cuptor fierbinte, dar fără rezultat, aceasta scăpând cu viață. Apoi a fost condamnată la moarte prin decapitare. Călăul nu a reușit să facă acest lucru, doar rănind-o grav de trei ori. Obiceiurile romane de atunci nu permiteau a patra lovitură.

Cecilia a suferit încă trei zile. Pe deplin conștientă, ea i-a chemat pe cei din jur la convertire și a murit cu rugăciunea pe buze.

Creștinii au îngropat trupul Sfintei Mucenițe Cecilia în catacombe și s-au rugat secole la mormântul ei.

În secolul al IX-lea, Papa Paschal a mutat moaștele Sfintei Cecilia în noua biserică romană, numită după ea – Biserica Sf. Cecilia din Trastevere. Același Papa a ordonat să se păstreze capul Sf. Cecilia separat, în Mănăstirea Santi Quattro Coronati. Dar când, în 1599, s-a deschis sarcofagul cu moaștele, capul a fost găsit cu trupul împreună. Toți cei prezenți la deschiderea moaștelor au confirmat acea minune. Apoi moaștele și-au găsit ultimul loc de odihnă sub tronul Bazilicii Sf. Cecilia din Trastevere.

Sculptorul Maderno, care a participat la deschiderea moaștelor, a capturat trupul Sf. Cecilia în figura păstrată acum în Santa Cecilia in Trastevere (o copie se află în catacombele Sf. Calixt).

Din secolul al XVI-lea, Sf. Cecilia este considerată patroana cerească a muzicii bisericești, deoarece, potrivit legendei, când a fost condusă la cununa nunții și păgânii din jurul lor cântau cântecele, Sf. Cecilia a cântat psalmi și alte cântări spirituale către Adevăratul Dumnezeu.

În iconografie, Sfânta Cecilia este înfățișată cu o sabie și un trandafir, precum și cu diverse instrumente muzicale: vioară sau tastaturi (orgă, clavecin, armoniu, celestă).

Autor: Iustina Chereș