Bilanț și continuitate pentru tinerii de la ATOR Banatul de Munte

Luni, 24 ianuarie 2022, în zi de sărbătoare națională – Unirea principatelor române – Centrul de Tineret Moniom a găzduit Adunarea generală a membrilor Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, reuniunea a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum în biserica parohială din Moniom de către părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al eparhiei. Răspunsurile la strană au fost date de către tinerii atoriști, iar la finalul slujbei părintele inspector a adresat un cuvânt de felicitare și încurajare tinerilor veniți din mai multe localități ele județului Caraș-Severin. „Suntem, astăzi, în zi de sărbătoare națională, la fix 4 luni de la ultima reuniune a asociației, desfășurată tot aici, la Moniom, prilej cu care conducerea ATOR-ului a fost preluată de către un Consiliu Director format din șapte tineri proveniți din mai multe filiale. Deși au trecut doar câteva luni de la acel moment, putem spune că activitățile desfăurate de către ATOR Banatul de Munte au căpătat o consistență și o amploare și mai mare, în principal datorită implicării unui număr tot mai mare de tineri în proiectele asociației. Și, de asemenea, un lucru îmbucurător, inclusiv la întâlnirea de astăzi, au participat tineri noi, recent intrați în asociație, ceea ce arată dinaminca foarte bună a misiunii cu tinerii desfășurată la nivel eparhial, lucru pentru care îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, Cel care pe toate le rânduie și le așează spre folosul nostru”, a subliniat, în cuvântul său, părintele Mihai Ciucur.

După slujba de Te-Deum, a urmat ședința Adunării Generale a asociației, prezidată de către Anita Radics, cea care a prezentat și bilanțul activităților derulate în anul 2021. Dintre numeroasele realizări ale tinerilor atoriști din anul care a trecut, se remarcă: contribuția deosebită pe care cei aproximativ 80 de voluntari au avut-o în derularea celor 12 tabere educaționale din programul „Împreună pentru copiii noștri”, de asemenea, cele 4 campanii umanitare derulate în 2021, dintre care cea mai importantă a fost „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, dar și numeroasele pelerinaje, excursii, schimburi de tineri și reuniuni ale tinerilor, care au constituit excelente prilejuri de misiune și mărturisire ale tinerilor noștri.

La capitolul realizări ale anului 2021, au fost, de asemenea, amintite cele 14 conferințe, ateliere și webinarii în mediul online, site-ul http://www.tinereteincuvant.ro, cu 83 de articole în anul care a trecut, precum și reprezentațiile oferite de către corul ATOR Banatul de Munte în Postul Crăciunului.

Un alt punct important pe ordinea de zi, prezentat tot de către tănăra președintă a asociației, au fost modificările în structura de organizare a asociației, prin resectorizarea ariilor de activitate în cinci sectoare, operaționalizate astfel: Sectorul PR și comunicare, Sectorul de misiune și relații externe, Sectorul pelerinaje, drumeții și excursii, Sectorul Social-filantropic și Sectorul conferințe și ateliere online. Toate aceste sectoare au, la rândul lor, mai multe departamente, în cadrul cărora, membrii mai vechi sau mai noi se pot înscrie și derula activități specifice fiecăruia în parte.

În ceea ce privește proiectele propuse pentru anul 2022, se intenționează continuarea programelor de voluntariat în cadrul taberelor TDIS, inclusiv prin cooptarea de noi membri, continurea campaniilor umanitare deja tradiționale, precum și organizarea de pelerinaje, drumeții, schimburi de tineri și procesiuni, dar și a unor cursuri de formare și perfecționare a tinerilor voluntari. În contextul extinderii numărului de membri la nivelul municipiului Reșița, George Lăpădat, vicepreședinte al asociației, a adus în discuție necesitatea amenajării și organizării de activități la spațiul care va găzdui viitorul sediu al ATOR-ului, situat în cartierul Muncitoresc al municipiului de pe Bârzava. La finalul ședinței de lucru, părintele Mihai Ciucur, a subliniat necesitatea ca tânărul atorist să fie un exemplu de conduită morală și civică, atât la biserică și la școală, dar și în afara acestora.

La eveniment au fost prezenți aproximativ 40 de tineri din filialele: Reșița, Caransebeș, Oravița, Valea Bistrei și Măureni ale asociației.

Atmosfera și emoția întâlnirii au fost surprinse în cuvinte alese de către Lucian Barbescu, membru al comitetului de conducere a asociației și coordonator al tinerilor de pe Valea Bistrei: „ATOR-ul mi-a demonstrat că distanțele lungi dintre oameni, problemele personale sau vremea nepotrivită, nu pot sta în calea dorinței de a fi împreună, de a vorbi față către față unii cu alții, atunci când simțim nevoia și dorul revederii ne cuprinde. Întâlnirea de astăzi a fost încă o dovadă că lucrarea pe care o săvârșim Îl are în centrul său pe Hristos-Domnul, Cel care ne ajută de fiecare dată să biruim chiar și cele mai grele încercări ce ne stau înainte. Este o bucurie să vezi tineri noi, tineri care stau la zeci sau sute de kilometri distanță, dar care se adună într-un loc și într-un context plin de sens, chemați de o Putere care nu poate fi cuprinsă de mintea omenească. Hristos în mijlocul nostru nu este doar o urare pe care noi, atoriștii, ne-o spunem la fiecare întâlnire, ci este o realitate reflectată pe deplin de bucuria, simplitatea și devotamentul cu care ne îndeletnicim în lucrarea Bisericii dreptmăritoare”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: