Zeci de copii și tineri, prezenți la evenimentele din Duminica Ortodoxiei, la Caransebeș

Duminică, 13 martie, la Caransebeș a avut loc tradiționala procesiune cu icoane din Duminica Ortodoxiei, după doi ani de pandemie, în care acest eveniment nu a mai reunit copiii și tinerii de pe cuprinsul eparhiei.

Astfel, la orele dimineții, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, dimpreună cu preoți, profesori de religie, copii și tineri din ATOR Banatul de Munte și credincioși, fiecare purtând în mâini icoane, au pornit în procesiune de la Centrul Eparhial, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș.

Zeci de tineri membri ai asociației reprezentative de tineret a Episcopiei Caransebeșului, dar și membri ai centrelor catehetice și de tineret, au fost parte din Procesiunea Tinereții, urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, în cadrul căreia o mare parte a tinerilor prezenți, din județ, s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

După aceasta, la orele după-amiezii, zeci de tineri din Caransebeș și împrejurimi au fost prezenți la o activitate de lucru pe echipe și dezbateri asupra unor subiecte de actualitate pentru generația tânără.

Este vorba de un număr de aproximativ 90 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, elevi de la școlile și liceele din municipiul Caransebeș, elevi seminariști, dar și din alte localități ale județului, care au participat la o sesiune de dialoguri structurate ce au avut la bază unele dintre cele mai mari situații problematice cu care un tânăr contemporan se poate confrunta. Activitatea a fost organizată de către Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Evenimentul a debutat cu un program de pricesne și cântări specifice Postului Mare, interpretat de corul Seminarului Teologic din Caransebeș. După aceasta, atelierele de lucru care au fost gândite și susținute de către tinerii voluntari de la ATOR Banatul de Munte, și-au dorit ca, pe de-o parte, să identifice care este raportarea tinerilor prezenți vizavi de subiectele și problemele prezentate, iar pe de altă parte, să creeze și să ofere un context prietenos și productiv de socializare și intercunoaștere a celor prezenți la activitate.

Discuțiile structurate, pe o listă de subiecte actuale propuse, s-au derulat conform metodei „școala etică”, prin care echipele de lucru au primit o anumită situație problematică la care ei au trebuit să găsească o soluție eficientă. Printre situațiile problematice, care au alcătuit lista de discuții, s-au numărat: criza de sarcină, consumul de stupefiante, relațiile toxice, valorile unui tânăr creștin, precum și propuneri de soluții, din perspectiva tinerilor, pentru intensificarea activităților cu tinerii, la nivelul unei parohii. În urma sesiunilor de discuții, fiecare echipă, dintre cele 10 alcătuite, a avut un timp de prezentare a soluțiilor propuse, în prezența preoților și a dascălilor de religie însoțitori. În finalul evenimentului, tinerii de la ATOR Banatul de Munte au avut un scurt moment de prezentare a asociației, povestindu-se despre misiunea, viziunea și valorile organizației și lansând, totodată, celor prezenți, invitația de a se alătura lucrării reprezentative cu și pentru tineret, din Eparhia Banatului Montan.

„Activitatea a fost una neașteptat de frumoasă. Au participat mult mai mulți tineri decât ne-am așteptat, un sfert dintre ei fiind prezenți din dorința lor proprie de a veni la o astfel de activitate dedicată lor și nouă, dar și din curiozitatea de a vedea ce se întâmplă, lucru care nu poate decât să ne bucure. Am discutat, împreună, despre unele dintre cele mai des întâlnite probleme ale generației tinere, încercând să-i provocăm pe participanți să gândească eficient și realist soluțiile pe care ei le-ar propune și le-ar aplica, dacă s-ar confrunta, ei au apropiații lor, cu astfel de probleme. Au avut mult curaj să se deschidă, să propună variante de rezolvare a situațiilor și au fost foarte încântați de jocurile și provocările pe care le-am lansat, pentru că au destins atmosfera foarte frumos, lucru pe care ni l-am și propus, întrucât am avut 90 de tineri cu care nu am mai lucrat niciodată și care, ca și grupe provenite din diferite zone, nu se cunoșteau nici ei între ei. Per ansamblu, credem că activitatea a fost una reușită și, din discuțiile pe care le-am avut, la finalul ei, chiar se dorește o continuare a lor”, povestește Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte

Activitatea dedicată tinerilor, de la Caransebeș, a fost organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, prin colaborarea Sectorului Cultural și a Departamentului de Misiune și Activități cu Tineretul ale eparhiei, conlucrare ce se dorește a fi continuată, prin organizarea de activități comune, în folosul tinerilor, copiilor, dar și a îmbunătățirii relației acestora cu preoții și profesorii lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: