În pragul Praznicului Învierii, cei care lucrează Binele au întins „Mâinile Bucuriei”

Într-o vreme în care grijile lumești sunt din ce în ce mai mari, iar problemele și deznădejdea oamenilor cresc, binele nu trebuie să se stingă, ci să biruiască.

Astfel, cu ocazia apropierii sărbătorilor Pascale, voluntari ai ATOR Banatul de Munte – filiala Reșița și Centrul de Tineret Moniom, alături de Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin și Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, au desfășurat acțiunea caritabilă „Mâinile Bucuriei”.

În cadrul campaniei au fost distribuite un număr 170 de plase cu dulciuri și pachete cu diferite alimente, specifice sărbătorilor pascale, dar și haine pentru copii și jucării. Peste 30 de familii, din Reșița și Caransebeș, au avut bucuria să primească acest mic ajutor. Dulciurile și celelalte produse alimentare au fost cumpărate cu bonurile alimentare primite din partea donatorilor în cadrul campaniei de donare de sânge, „Împreună Dăruim Viață”, din luna martie.

„Mă bucur nespus că, deși este o perioadă foarte încărcată, am reușit, alături de ceilalți voluntari, să ajung la cei care au nevoie, acum, de un zâmbet, o vorbă bună, un ajutor. Sperăm că prin această Campanie am reușit să le transmitem tuturor câte puțin din Lumina lui Hristos, ai cărui Înviere o vom trăi peste câteva zile”, mărturisește Anamaria Iovu, coordonatoarea acțiunii caritabile.

Așadar, ca îndemn de final, în pragul Praznicului Învierii, mai mult ca niciodată, să facem cu toții (mai mult) bine. Să continuăm să lucrăm Binele, indiferent de perioada în care ne aflăm, urmând aceste cuvinte: „Faceţi milostenie, ca şi vouă să vă fie milostiv Domnul” – Sfântul Grigorie Dialogul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: