Excursii tematice în Săptămâna Luminată, pentru copii și tineri

Peste 40 de copii de la Borlova, Turnu Ruieni și Marga – beneficiari ai serviciilor socio-educaționale oferite de Centrul de Tineret Zăgujeni – au participat în Săptămâna Luminată la două excursii tematice organizate de către Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul mai multor parteneri locali.

Excursie în zona Reșița – Bocșa pentru copiii de la Borlova și Turnu Ruieni

Miercuri, 27, aprilie, 2022, un grup format din 27 de copii și adolescenți de la Borlova și Turnu Ruieni, beneficiari ai Centrului de Tineret Zăgujeni, au beneficiat de o excursie care a cuprins mai multe obiective religioase, turistice, dar și de interes cultural din zona Municipiului Reșița și a orașulu Bocșa.

Grupul a fost condus de părintele Mihai Ciucur de la Departamentul de Tineret al eparhiei și facilitator comunitar în cadrul centrului de la Zăgujeni, alături de Georgiana Ciucur, expert consiliere în cadrul centrului și de un grup de tineri de la ATOR Banatul de Munte, voluntari în cadrul proiectului. Alături de grupul de copii s-a aflat, de asemenea, doamna Ana Leiba – cadru didactic la Școala din Borlova, parteneră în cadrul proiectului.

Primele obiective vizitate au fost Grădina Zoologică „Ion Crișan” Reșița și Muzeul de locomotive cu abur din municipiul de pe Bârzava – acolo unde tinerii au participat și la o sesiune de jocuri în aer liber, organizate de voluntari. În continuarea programului, grupul de copii și tineri s-au închinat în biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Moniom, acolo unde părintele paroh le-a vorbit despre specificul perioadei în care ne aflăm și despre istoricul bisericii.
A urmat vizitarea Centrului de Tineret Moniom, acolo unde copiii au putut asculta povestea acestei școli renăscute, au vizitat centrul de tineret – un punct de atracție deosebit fiind Sala de haloterapie (sala de sare) a centrului – și au servit masa de prânz asigurată de organizatori.

Excursia a continuat în orașul Bocșa, acolo unde copiii au vizitat Muzeul dedicat sculptorului Constantin Lucaci, cu lucrări unicat în inox, apoi au vizitat Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Bocșa Vasiova, acolo unde au avut parte de o primire deosebită din partea părintelui duhovnic Ioanichie Petrică. Acesta a purtat un dialog viu cu copiii, pe teme de interes pentru ei, iar la final le-a oferit tuturor daruri, constând în obiecte bisericești, din partea mănăstirii.

Ultimul obiectiv vizitat a fost Muzeul de mineralogie „Casa Binelui” Ocna de Fier, al cunoscutului mineralog Constantin Gruescu, un loc în care copiii s-au arătat foarte entuziaști de multitudinea de roci minerale pe care muzeul le oferă cu generoziate tuturor celor care trec pragul acestei case cu totul aparte din Munții Dognecei.

Excursia a fost organizată cu sprijinul mai multor parteneri locali, dintre care amintim: Primăria Municipiului Reșița, Primăria comunei Turnu Ruieni, parohia Borlova, Centrul de Tineret Moniom, precum și Casa de Cultură a orașului Bocșa, prin domnnul director Dan Liuț, prof. Mihai Vișan și doamna Luminița Gherman, gazda noastră de la Ocna de Fier.

Trei muzee, două biserici, grădina zoologică și centrul de tineret de la Moniom, alături de o echipă entuziastă, care a oferit copiilor un cadru prietenos și atractiv pe parcursul zilei, au constituit ingredientele unei excursii care va rămâne, cu siguranță, multă vreme în sufletul participanților.

Zona Cazanelor Dunării – o destinație cu totul aparte pentru copiii de la Marga

Cei 15 copii, de la Maarga, elevi în clasele primare și gimnaziale la școala din localitate, au beneficiat, la rândul lor, de o excursie într-o zona foarte pitorească a țării noastre, joi, 28 aprilie 2022.
Grupul a fost însoțit de părintele Mihai Ciucur și de Lucian Barbescu, voluntar în cadrul programului, precum și de mai mulți tineri de la ATOR Banatul de Munte, o parte dintre ei voluntari în cadrul activităților desfășurate cu copiii de la Marga.

Primul obiectiv vizitat a fost orașul Orșova, acolo unde copiii și tinerii s-au putut bucura de o plimbare pe faleza Dunării, după care s-au deplasat în zona Mraconia, acolo unde au putut admira chipul cioplit în stâncă al regeului dac Decebal, apoi s-au închinat la Mănăstirea Mraconia, de pe malul Dunării, unde au cântat și o serie de cântece specifice perioadei luminate.

A urmat obiectivul central al excursiei, respectiv o drumeție într-o zonă pitorească din cuprinsul Parcului Natural Porțile de Fier, respectiv Vârful Ciucarul Mare, aparținând Munților Almăjului. Drumeția a fost un excelent prilej de socializare și de petrecere a unor clipe de relaxare în aer liber, peisajele oferite de platoul muntelui asupra zonei Cazanelor Dunării fiind cu totul impresionante. În cadrul narural mirific al zonei, marcat de o floră și faună cu totul aparte, copiii au luat parte și la o serie de jocuri oferite de voluntarii prezenți.

Ziua s-a încheiat în imne de slavă și mulțumire adusă lui Dumnezeu, înălțate de către toți cei prezenți la Mănăstirea Sfânta Ana de la Orșova, mănăstire situată într-un loc de o frumusețe aparte, care oferă o panoramă deosebită asupra Dunării.
Excursia a fost organizată cu sprijinul Primăriei Marga, parteneră în cadrul proiectului derulat de Episcopia Caransebeșului, alături de școala din localitate.

Cele două excursii sunt parte a programului socio-educațional implemantat în cadrul Centrului de Tineret de la Zăgujeni și și-au propus oferirea unor contexte de învățare non-formală și informală beneficiarilor, alături de un prilej de socializare și cunoaștere a unor locuri noi din țara noastră.

În prezent, de activitățile derulate în cadrul Centrului de Tineret Zăgujeni, beneficiază un număr de 53 de copii cu vârste între 7 și 18 ani, din localitățile: Zăgujeni (8), Turnu Ruieni (7), Borlova (23) și Marga (15).
Activitățile din cadrul Centrului de Tineret Zăgujeni se derulează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, în cadrul unui program social implementat de Episcopia Caransebeșului, în calitate de partener prim, în proiectul „Măsuri integrate pe teritoriul GAL Țara Gugulanilor”, proiect finanțat prin programul POCU, cod SMIS: 139388.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: