Tabăra din Inima Satului Mehadia a ajuns la final

Parohia Mehadia a găzduit prima tabără din acest an, din cadrul programului educațional eparhial „Tabăra din Inima Satului”. Tabăra a avut loc în perioada 15-19 iunie și s-a adresat unui număr de 27 de copii și tineri merituoși și dornici de învățare, descoperire și apropiere de Dumnezeu ai enoriei.

Tabăra a debutat miercuri, 15 iunie, prin oficierea unei slujbe de Te Deum, de către părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și al proiectului TDIS, alături de părintele Ciprian Danci Zărescu, parohul din Mehadia, și părintele Bogdan Belu, coordonatorul activităților catehetice din Protopopiatul Băile Herculane.

Zilele care au urmat au fost rânduite după un program de activități intens și productiv, propus de către echipa de formatori și voluntari ai taberei, acesta incluzând atât ateliere cu un conținut teoretic, informativ, de provocare, cunoaștere, intercunoaștere și autocunoaștere, dar și cu un caracter spiritual, creativ și ludic. Astfel, dintre atelierele organizate în tabăra de la Mehadia au făcut parte: Atelierul de Educație pentru viață, Atelierul de Dezvoltare personală, Atelierul de Comunicare și lucru în echipă, Atelierul de jocuri și seri tematice, Atelierul de creații artistice, precum și Atelierul de formare duhovnicească.

Dintre cele cinci zile de vacanță altfel, petrecută în comunitatea din Mehadia, două zile de activitate au fost organizate la Pensiunea „Casa Ecologică” din Băile Herculane, acolo voluntarii TDIS Mehadia susținând atelierele propuse de către ei, pentru copii, însă au participat și la un mic schimb de experiență cu tinerii voluntarii ai taberelor pentru copii, organizate în mod constant la complexul din Băile Herculane, copiii participanți la TDIS Mehadia bucurându-se, prin prezența acestor voluntari, de mici provocări, prin parcurgerea unui traseu de aventură și a altor jocuri propuse de către aceștia.
În același timp, din programul taberei nu au lipsit nici momentele de gustare și conectare a tuturor cu natura, creația lui Dumnezeu, participanții și voluntarii taberei din Mehadia organizând o scurtă drumeție până la Cascada Bobot, acolo unde, la orele serii, au citit și rugăciunile de seară.

Ultima zi a taberei a fost însemnată de participarea tuturor la Sfânta Liturghie, în biserica din Mehadia, acolo unde Însuși Hristos a desăvârșit unitatea și prietenia ce s-au sudat între copii și tineri, mai mari sau mai mici. La finalul zilei, după o serie de ultime activități derulate în tabăra TDIS Mehadia 2022, cu toții s-au reîntors în biserică, pentru a se despărți de tabără în același mod în care au și întâmpinat-o: mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru ea. După oficierea slujbei de mulțumire, alături de cei doi preoți implicați, părintele Mihai Ciucur, alături de Anita Radics, coordonatorul rețelei de voluntari TDIS, au înmânat tricouri de voluntari ai proiectului domnului primar al Comunei Mehadia, Grigore Bardac, doamnei director adjunct a Liceului Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia, precum și doamnei consilier a Primăriei Mehadia, Dana Oprescu, precum și părintelui paroh, Ciprian Danci Zărescu, mulțumind fiecăruia în parte pentru implicarea, deschiderea și întreg sprijinul oferit în scopul organizării unei tabere cât mai frumoase pentru copiii și tinerii Mehadiei.

La finalul momentului, toți copiii și tinerii participanți la au primit diplome și premii, din partea organizatorilor, ca răsplată și amintire a Taberei din Inima Satului, 2022.

MĂRTURII ALE ECHIPEI DE VOLUNTARI

„A fost o tabără specială și am avut nevoie să fie astfel, pentru că ne-a motivat și ne-a oferit resursele lăuntrice necesare ca să trecem, de acum, prin toată vara și toate taberele care ne mai așteaptă. Am cunoscut oameni minunați, calzi, care au fost dispuși să ne ajute cu tot ce aveam nevoie, în orice moment, iar, cât timp am petrecut la Mehadia, părintele paroh a fost cel mai bun prieten al nostru. În ceea ce-i privește pe copiii taberei, ne-a fascinat sensibilitatea pe care parcă nu voiau nicidecum să ne-o arate, în primele zile. Însă, o dată ce am reușit să ajungem la ea, suntem convinși că am și reușit ca, de acum, să facem parte din ea. Tabăra a atins inima comunității, iar lucrul acesta nu ne lasă de înțeles, decât că Hristos a fost în vizită pe acolo, în aceste zile”, mărturisește Anita Radics, coordonatoarea voluntarilor.

„Oboseală, drumurile multe de acasă, până la Mehadia, odihna pe care o așteptam ca pe o gură de aer – sunt doar câteva din jertfa și dragostea voluntarilor pentru această tabără. Toate acestea, pe lângă momentele frumoase, pe lângă zâmbetele zilnice și îmbrățișările călduroase, au alcătuit TDIS Mehadia. Deja îmi e dor de întâlnirile la rugăciune și de zâmbetele copiilor! Acum e momentul să spunem „noapte bună, TDIS Mehadia”, dar cu siguranță așteptăm să-ți spunem din nou „bună dimineața”, povestește Iohana Bubă, voluntar TDIS Mehadia.

„A fost o tabără extraordinară, cu niște copii și voluntari minunați. 2022 fiind primul meu an ca și voluntar în TDIS, mi-a fost frică de faptul că nu voi fi de prea mare ajutor și voi încurca mai mult lucrurile, dar voluntarii de acolo m-au ajutat să trec peste această teamă, să îmi găsesc locul și să fiu responsabil. Am întâlnit niște copii talentați, copii pe care înainte îi simțeam mai reci cu cei din jur și nu îmi vine să cred că vorbesc de aceiași copii din Mehadia. Mi-a plăcut această tabăra și abia aștept sa ne revedem cu bine și la anul”, mărturisește Cosmin Șerban, voluntar TDIS, din Mehadia.

Tabăra din Inima Satului Mehadia a fost prima tabără desfășurată în cadrul proiectului „Împreună pentru copiii noștri”, în județul Caraș-Severin. Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, prin acesta fiind organizate, în perioada iunie-septembrie 2022, un număr de 16 tabere, în comunități rurale și urbane din județul Caraș-Severin, la care vor participa un număr de aproximativ 700 de copii și tineri, conduși de o echipă de 100 formatori și voluntari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: