„Tinerii și Maica Vieții”, în Valea Almăjului

O nouă seară de rugăciune, desfășurată în cadrul programului eparhial „Tinerii și Maica Vieții”, s-a desfășurat vineri, 29 octombrie, în parohia Bănia, Protopopiatul Băile Herculane, și a reunit copii și tineri din parohiile implicate în programul „Hristos împărtășit copiilor” din Valea Almăjului, alături de tineri de la ATOR Banatul de Munte.

Biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Bănia a fost gazda celui de-al șaselea Paraclis al Maicii Domnului săvârșit cu și pentru tineri din diverse zone ale Episcopiei Caransebeșului. Slujba a fost săvârșită de către un sobor de preoți format din: părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret, părintele Nicolae Băcilă de la parohia gazdă, părintele Ion Cherescu de la Bozovici și părintele Răzvan Rădoi de la Eftimie Murgu.

Răspunsurile la strană au fost date de către tineri voluntari de la ATOR Banatul de Munte, sosiți de la Reșița, alături de elevi seminariști din zona Văii Almăjului. Au fost prezenți copii și tineri din cele trei parohii din Valea Almăjului implicate în programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, respectiv: Bozovici, Bănia și Eftimie Murgu.

La finalul slujbei, părintele Mihai Ciucur a ținut un scurt cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat importanța creșterii și formării tinerilor în Biserică, având la baza înățătura de credință și valorile moralei creștine: „Avem convingerea că întâlnirea de la Bănia, la care au luat parte și elevii seminariști și studenții teologi din Valea Almăjului, a constituit un punct important în dermersurile noastre de a sprijini constituirea unui nucleu de tineri în această zonă foarte frumoasă a eparhiei noastre. Suntem, deci, recunoscători, atât preoților cât și elevilor și studenților teologi, care formează o familie duhovnicească de perspectivă pentru anii care vor urma și, desigur, mulțumim parohiei gazdă și părintelui Nicolae Băcilă, care este și responsabilul Biroului de catehizare a tineretului la nivelul Protopopiatului Băile Herculane, pentru organizare și pentru frumoasa primire”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur.

După Slujba Paraclisului Maicii Domnului, toți cei prezenți au luat parte la agapa frățească, pregătită de parohia gazdă la căminul din localitate, prilej cu care tinerii au socializat și au putut discuta deschis despre viitoarea lor implicare în programele organizate de către eparhia noastră prin intermediul ATOR Banatul de Munte.

Programul eparhial „Tinerii și Maica Vieții” se desfășoară cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și este dedicat Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. Ultima întâlnire în rugăciune în cadrul acestui proiect va avea loc la Moldova Nouă, în data de 11 noiembrie și va reuni copii și tineri din zona Clisurii Dunării.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: