Crăciunul Tinerilor – tinerețe, bucurie și regăsire în Biserică

Peste 65 de tineri atoriști s-au reunit marți, 27 decembrie 2022, în Parohia Cărbunari din Protopopiatul Moldova Nouă, la tradiționalul Crăciun al tinerilor, organizat anual în a treia zi de Crăciun.

Evenimentul a debutat cu participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de 7 preoți, condus de părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului. Din soborul de slujitori au mai făcut parte părintele Bogoliub Martinovici, protopop de Moldova Nouă, părintele Aurel Radics de la Parohia Măureni, părintele Alin Timișan de la Parohia Cărbunari, părintele Iosif Aldescu de la Parohia Potoc, părintele Dănuț Tomescu de la Parohia Mercina și părintele Ionuț Guiman de la Parohia Sasca Română, fiecare dintre aceștia fiind implicați în lucrarea misionară cu copiii și tinerii de pe cuprinsul eparhiei.

Și în acest an, la acest eveniment au fost prezenți un număr foarte mare de tineri, membri ai organizației reprezentative de tineret a Episcopiei Caransebeșului, aceștia fiind în număr de aproximativ 65, sosiți din toate zonele județului Caraș-Severin. Astfel, prin prezența tinerilor sosiți, dar și a credincioșilor din parohie, Sfânta Liturghie a fost prijelul cu care bisericuța din Cărbunari a fost plină, de oameni, sens și bucuria Praznicului. Totodată, răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de către tinerii membri ai ATOR Banatul de Munte.

Ca și cuvânt de învățătură adresat, în cadrul Liturghiei, părintele Mihai Ciucur le-a vorbit tuturor credincioșilor despre Sfântul Arhidiacon Ștefan, un model pentru creștinii de astăzi, iar tinerilor le-a povestit despre falsa imagine pe care o afișează tinerii despre ei, uneori, despre fariseism – ispita în care creștinii pot să cadă cu ușurință, mai ales în zilele noastre, sfătuindu-i să păstreze calea de mijloc și echilibrul în toată viața și lucrarea lor, rămânând tineri autentici și sinceri prin ceea ce ei sunt. De asemenea, cei mai mulți dintre tineri și credincioși s-au apropiat de Sfântul Potir și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

La finalul Sfintei Liturghii, corul ATOR Banatul de Munte a susținut un recital de colinde în biserica parohiei, ca ultimă reprezentație a corului, din acest an, tot acest moment fiind urmat de o agapă frățească, oferită de parohie și de Primăria Cărbunari. În cea de-a doua parte a zilei, astfel, tinerii și-au oferit unii altora cadouri de Crăciun, fiind organizat, la nivel de asociație, activitatea care poartă numele de „Secret Santa”.

Finalul zilei a adus în prim-plan programul de tabere educaționale „Tabăra Din Inima Satului 2022”, voluntarilor din cadrul taberelor din vară fiindu-le dăruite medalii pentru activitatea pe care au desfășurat-o în comunitățile din Caraș-Severin care au găzduit tabere, în acest an.

„Liturghie, reuniune, bucurie, daruri și amintiri – cam așa aș putea descrie Crăciunul Tinerilor din acest an, care parcă a fost mai frumos decât oricare altul. Au fost prezenți membri vechi și noi ai organizației noastre, iar acest timp de petrecere a Crăciunului în familia extinsă a fost un prilej deosebit să ne apropiem și să ne bucurăm și mai mult unii de alții”, povestește Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.

„Ca în fiecare an, Crăciunul Tinerilor a fost un prilej de reunire a marii familii ATOR Banatul de Munte, un moment special pe care fiecare dintre noi l-am așteptat cu nerăbdare”, a mărturisit Alexandra Crîsta, unul dintre cei mai vechi voluntari ai asociației.

„Ziua de 27 decembrie a fost un prilej de revedere cu marea familie ATOR Banatul de Munte cu ocazia Crăciunului. Ne-am rugat împreună, iar rugăciunea împreună pentru mine înseamnă foarte mult. De asemenea, am susținut și ultimul concert de colinde al corului ATOR Banatul de Munte pentru anul acesta, ceea ce a conferit tuturor celor care au participat la eveniment bucurie mare”, mărturisește Darius Lăpădat, voluntar vechi în cadrul asociației.

„A fost o zi cu multă bucurie și dragoste. A fost primul meu Crăciun alături de ATOR Banatul de Munte și mă bucur că am petrecut această zi de Crăciun cu noii mei prieteni care sunt niște oameni minunați. Cu siguranță nu voi uita vreodată această sărbătoare și cu siguranță mă voi regăsi aici și în anii următori!”, povestește Dana Vișan, una dintre cele mai noi voluntare.

Iulia Anton ne povestește că, pentru ea „acesta a fost cel mai fermecător plin de bucurie Crăciun”, iar Isabella Avrămoni împărtășește această bucurie, adăugând că „a fost o zi cu totul speciala, plină de veselie. A fost într-adevăr frumos să fim toți împreună, la Sfânta Liturghie. Chiar dacă a fost un drum lung, a meritat pe deplin tot efortul, tot drumul, toată oboseala”.

Fiind organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Crăciunul Tinerilor, din acest an, s-a aflat la cea de-a șasea ediție de desfășurare, această sărbătoare, alături de Paștele Tinerilor, fiind una tradițională pentru tinerii de la ATOR Banatul de Munte, ea organizându-se încă din anul 2016, de când organizația a luat ființă, de fiecare dată în localități diferite din județul Caraș-Severin.

Autor: Darius Lăpădat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: