8 APRILIE – ZIUA COMEMORATIVĂ A RESPECTĂRII DEMNITĂȚII UMANE A VICTIMELOR PANDEMIEI DE COVID-19

În urmă cu doi ani, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte instituia ziua de 8 aprilie ca fiind Ziua Comemorativă a Respectării Demnității Umane a Victimelor Pandemiei de Covid-19.

Cu privire la instituirea acestei zile, acum doi ani scriam:

”Pandemia de Covid-19 a adus înaintea noastră o realitate crudă, care a adus atingere inclusiv respectului față de persoanele care au decedat în urma infecției cu noul coronavirus. Din motive obiective, protocoalele de înmormântare a acestor victime au pus mai mult preț pe siguranța persoanelor care pot ajunge în contact cu corpurile neînsuflețite ale acestora, decât pe respectul și onoarea pe care cei plecați o au intrinsec, prin demnitatea umană de care aceștiase bucură. Astfel, multe dintre înmormântările victimelor de Covid-19 au fost organizate fără oficierea serviciilor religioase (indiferent de confesiunea din care victimele făceau parte), cu trupurile neînsuflețite în saci, și cu participare extrem de limitată. Această zi este un prilej de amintire și prețuire anuală a demnității umane a celor care au plecat dintre noi în acestmod tragic”.

Cu toate că am reușit să trecem cu bine perioada extrem de grea a pandemiei, considerăm necesar să ne aducem aminte de modul deloc onorant în care un număr important dintre cei dragi ai noștri au fost prohodiți. Așadar, în acest an, ATOR Banatul de Munte va marca ziua de 8 aprilie printr-o slujbă de pomenire a victimelor pandemiei. Aceasta va fi oficiată la Cimitirul Parohial din localitatea Măureni, începând cu ora 14:00.

În acest sens, invităm toate comunitățile religioase să se alăture nouă prin oficierea de slujbe de pomenire sau servicii religioase in-memoriam, pentru victimele Covid-19. De asemenea, invităm alte persoane sau entități să desfășoare activități cu caracter de comemorare și conștientizare a modului tragic în care aceste persoane au plecat dintre noi.

Organizațiile, instituțiile sau persoanele publice care doresc să se alăture demersului nostru, sunt rugate să ne contacteze la numărul de telefon: 0784 983 382 (George Lăpădat).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: