Naștere și renaștere în Centrul de Tineret Moniom

A fost odată ca niciodată…dragostea. 

Dar până la a fi dragostea și tainele ei, a fost cale lungă, lungă de umblat. Așa că vom poposi, mai întâi, la o răscruce de trecut, unde totul era doar filă albă și condei.

Se spune că demult, tare demult, pe-o culme de deal pe care Soarele își revărsa pletele luminoase și cărunte de peste veacuri, Tatăl Timpurilor i-a chemat la sine pe toți regii și împărații, veniți din toate colțurile văzutului și nevăzutului, ca să le dea putere de stăpânire peste neamuri, să nască și să crească prunci, să sădească și să culeagă rod pământesc și sufletesc, învățându-se astfel unii pe alții până la ultimul fiu, pentru ca toți să cunoască, în fiecare petec de pământ, Numele cel Sfânt al Binelui.

„Vă dau binecuvântare să plecați și să vă căutați fiecare câte un rost pe pământul ce l-am făurit pentru voi. Pentru fiecare fiu pe care l-am zidit cu Mâna Mea, am așezat, în grădina ce v-am dăruit-o câte un trandafir care vă va cânta atunci când vă va simți inima și veți ști, atunci, că acela este locul în care voi veți naște și veți crește rod. Trandafirul pe care Eu l-am așezat în grădinile caselor voastre se numește <<Dragoste>>. De fiecare dată când veți simți că vă doare o parte ființei voastre ce nu poate fi tămăduită cu mâna și care se cheamă suflet, mergeți și udați trandafirul cu câte o lacrimă scursă din inima voastră, iar atunci Dragostea va mai înflori câte o petală și va fi pace și bucurie în lume. Mergeți și învățați-i pe toți fii și pe fiii fiilor voștri să facă asemenea vouă, pentru ca peste veacuri, când Mă voi întoarce să vă strâng în brațe, grădinile voastre să fie pline de trandafiri înfloriți. Să nu uitați, iubiții Mei, să lăcrimați câte-o emoție peste trandafirii născuți cu fiecare suflet înmugurit între voi, de fiecare dată când inima vă bate cu putere ori vă suspină amar, pentru că altfel, trandafirii voștri se vor usca, iar Dragostea dintre voi va fi omorâtă de buruiana urii și a răutății, care vor împiedica trupurile și sufletele voastre voastre să mai aducă rod. Rămâneți în pace și în Lumină. Fiți binecuvântați!”. Iar porțile luminii s-au închis și în loc de stele și plete de Soare adunate să asculte Cuvântul, pe cer s-a întins o boltă albăstruie de infinit, ca și cum simțeai că privești direct în ochii Tatălui. Stelele au plecat în depărtare și s-au prefăcut în păsări cântătoare ce se puteau odihni pe nori noaptea, iar Soarele s-a urcat anevoios pe un munte bătrân, rămânând peste veacuri oglinda prin care Tatăl privește lumea.

Anii au trecut, iar roadele aduse de regii și împărații tuturor ținuturilor se iveau din negura pământului tuturor neamurilor. Fiii se nășteau, creșteau și aduceau, în creșterea lor, rod pământesc și sufletesc, trăind, în viața lor dăruită, după învățătura Tatălui și fiindu-le în lume din ce în ce mai bine.

Veacuri nesfărșite s-au scurs de atunci și până astăzi, timp în care milioane și milioane de fii s-au născut și au adus suflare în fiecare colțișor al pământului. Milioane și milioane de fii au trecut dincolo de porțile grădinii în care au crescut, departându-se tot mai mult, cu fiecare nou-născut, de Întâia Povață a vieții și de trandafirii pe care i-au lăsat acasă și care, în florarul inimii lor, deveneau din ce în ce mai palizi și mai secătuiți de viața sufletelor pe care nu o mai simțeau. Din ce în ce mai mulți trandafiri se stingeau de sete și de dor, lăsând ușor pământul fără lumina a cărei plecare, trupurile părăsite de suflet nu mai erau în stare să o vadă. 

Lacrimi multe s-au vărsat în lume, de suferință, însă pe pământuri străine, pierdute, de mult întunecate de fuga oamenilor de pace și lumină, împletite și stăpânite de buruiana durerii. Între oameni aproape că nu se mai putea face nimic. Numai Glasul Tatălui putea să mai aprindă viață în petalele câtorva trandafiri a căror suflete nu și-au plecat de tot privirea în pământ. 

Tatăl voia cu întreaga Sa putere să coboare din Înalt în mijlocul oamenilor care s-au pierdut între ei înșiși, însă teama de părinte Îi era mult mai mare, că oamenii nu ar fi supraviețuit reaflării adevărului că El există și i-ar fi pierdut în frică și în moarte.

„Chemați la Mine toate sufletele care, în grădina lor, mai au grijă de trandafirii pe care i-am dăruit și Eu îi voi trimite pe ei între oameni cu Har din Harul Meu!”

Și au chemat îngerii și stelele toate sufletele în care mai înfloreau trandafiri și le-au adus înaintea Tatălui care i-a sărutat pe frunte cum nu a făcut niciodată cu nimeni, așezându-le, astfel, în ființă, cel de-al treilea element care se numește Har. 

„Voi veți merge între oameni și le veți vorbi în Numele Meu și vă veți lupta cu răutatea și cu nepăsarea și veți aduce la lumină sufletele care încă nu au adormit de tot și le veți aminti de faptul că Dragostea trebuie să crească, pentru că fără Dragoste, toată creația se va pierde”

Și pornit la drum prin lume toți purtătorii de Har Părintesc, începând, prin suferințe cumplite, să-și facă loc în inimile celor câțiva oameni din care Dragostea încă nu plecase. Și așa a început lupta Harului pentru învierea iubirii. Ceva nu era suficient, totuși.

„Atâția oameni și atât de puțini purtători de Har, atât de puține șanse de înviere a iubirii. Trebuie să mai fac ceva, trebuie să mai chem pe cineva, trebuie existe cineva în lume care să-i crească și să-i învețe pe oameni încă de când aceștia sunt pui, iar inocența și dragostea zburdă în inimile lor ca și cum ar fi neîntinate ca la începutul tuturor timpurilor. Trebuie să fie cineva, dar cine? Am trimis deja toți oamenii cu trandafirii înfloriți în inimi, în toate colțurile lumii…”

Privind Tatăl prin ochii de lumini ai Soarelui, într-o zi, vede un tărâm colorat din care se desprindea o mireasmă de primăvară și de căldură cum numai aproape de începuturi se mai putea simți. 

„Cum se poate?”, se întreba Tatăl, „Aceasta e mireasmă de trandafir înflorit și pregătit să aducă alt rod în lume. Cine lăcrimează asupra acestui trandafir și de ce nu s-a întâlnit cu Harul împreună cu ceilalți cuvântători?” 

„E un grădinar, Părinte. E un simplu grădinar care, știind că ai lăsat libertate în lume, nu a dorit să vină și să primească Har, de teamă că trupul său nevrednic s-ar putea ofili de atâta căldură dumnezeiască”, a răspuns Arhanghelul Mihail.

Cugetând Tatăl asupra voii din inima grădinarului și cercetând ceva ce doar El cunoaște, începuse a grăi plin de bucurie:

„Mergi și cheamă-L la Mine pe grădinar. Dacă el cunoaște Cuvântul și îl iubește, va cunoaște din prima secundă a întâlnirii cu Mine că aceasta i-a fost chemarea dintotdeauna”.

Și a străbătut Arhanghelul Mihail văzduhurile și porțile ce separă văzutul de nevăzut și l-a adus pe grădinar înaintea brațelor Tatălui Ceresc, unde Harul a coborât peste grădinar în mii și mii de lacrimi, încât și acum când plouă și se așterne pacea, cerul încă varsă lacrimile lui Dumnezeu din bucuria de a-și fi găsit un păstor de tineri.

„Mergi, iubite grădinar, în casa dintre dealuri și așteaptă acolo să sosească tineri și copii din toate colțurile lumii pe care tu o vei păstori”. Și așa a făcut grădinarul, iar din cer nu se mai auzea decât liniștea.

Și-a luat trandafirul în brațe și a ajuns tocmai în centrul universului păstorit de către el, sub acoperișul căruia avea să aștepte ani de zile să cunoască zeci, sau poate chiar sute de suflete de copii și tineri a căror vibrații le-a întipărit în inima sa, ca să le înalțe spre cer, atunci când Îi va povesti Tatălui ce a mai făcut el în fiecare zi de când a fost trimis cu Har vindecător printre oameni.

În satul din centrul universului se auzeau fel și fel de vorbe despre noul venit ce poartă la piept un trandafir de care nu se mai auzise în lume de ani și ani. 

„Unde sunt trandafirii voștri?”, întreabă grădinarul trei copii întâlniți în joc lângă o școală.

„Noi nu avem trandafirii la noi. Nu i-am mai văzut de când ne-am născut. Ei sunt acasă, în spatele grădinii și nu avem voie să ne atingem de ei”, au răspuns copiii.

„Dar de ce nu aveți voie să vă atingeți de ei?”, întreabă grădinarul.

„Pentru că în lume, cu aceste două mânuțe pe care le avem, trebuie să ne apucăm de lucruri mai mari și mai puternice decât o simplă floare care ne ocupă mâinile îngrijindu-l”, au răspuns copiii.

„O simplă floare care e tot ceea ce vă ține în viață…”, replica grădinarul ca pentru sine. „Uitați, aceasta este floarea mea care a venit cu mine pe lume de când m-am născut. Trandafirul acesta se numește Dragoste și este floarea pe care părinții mei m-au învățat să o hrănesc cu lacrimile emoțiilor mele ca să crească în fiecare zi tot mai mare și să aducă roade. Iar ea m-a învățat să devin astăzi tot ceea ce sunt”.

Privind minunați, copiii îl întreabă pe grădinar: „Și ce roade a adus Dragostea ta până acum?”

„Cred că de acum e timpul ei să aducă…”,  răspunde profund emoționat gradinarul. „Mergeți acasă. Căutați trandafirii voștri și aduceți-i aici, să-i creștem împreună. Pot să vă învăț atât de multe despre ei, încât veți ajunge să-i iubiți fără să vă dați seama că numele lor, Dragostea, va ajunge să vă cârmuiască viețile atât de curate și de binecuvântate”.

Alergând curioși și întorcându-se fiecare înaintea grădinarului cu câte un boboc de floare în mână, grădinarul a început să lăcrimeze, iar o dată cu el cei trei copii, văzând împreună cum, astfel, iată, au început să crească de jur împrejur petale de trandafir. 

„Haideți să intrăm. Cred că se vor așterne nori împrejurul nostru și va trebui să ne ferim de ploaie”, a spus grădinarul. 

Și astfel, cei trei copii au intrat în clădirea unei vechi școli, împreună cu grădinarul, unde au învățat ani de-a rândul să culeagă emoții și să crească în continuare petale de trandafiri.

Furtuna s-a așternut asupra satului dintre dealuri care avea în inima sa, de acum, un loc, un centru în care tinerii și copiii de pretutindeni se puteau adăposti. Și veneau grămezi de copii și tineri, sosiți de pe drum lung, bătând cu toții la ușa vechii școli, uzi și obosiți, sau de pe stradă, lăsând jocul de-o parte ca să se adăpostească și ei la căldura unei sere de trandafiri sufletești, deasupra căreia nu se zărea decât strălucirea Soarelui bătrân de peste veacuri. Unii intrau doar ca să își usuce hainele și apoi se întorceau la același joc, alții se apropiau curioși, cu trandafirii în palme, însetați de sete și de dor, alegând să îi crească sau să îi lase acolo și să îi viziteze din când în când. Unii respirau emoție și înfloreau petale pe trandafirii lor și ai altora, alții deveneau învățăcei cu florile prinse la piept, așteptând să le vadă și ei crescând.

Au venit furtuni peste satul din centrul universului. Ani în rând, furtunile nu au încetat să vină, să lovească și să sufle cu vânturile lor nemiloase tot ce încerca să înflorească și să fie și să rămână viu. 

Grădinarul își construise o căsuță de odihnă pentru el și pentru sufletele care înfloreau trandafiri. Devenise obosit, abătut, lovit și deznădăjduit, văzând, pe timp de furtună, cum mulți dintre copiii pe care el îi aduna la adăpost, să culeagă împreună petale, ieșeau afară și se pierdeau în jocul ploii, lăsându-și trandafirii însetați, ori se întorceau uzi și bolnavi din pricina stropilor reci ce le-a atins pielea caldă. Dar din toate zilele de plecare sau regăsire a drumului spre soare, grădinarul făcea o dulce rugăciune pe care o așeza pe nori, trimițând-o Tatălui care privea, binecuvântând.

Au trecut zile, luni și ani în ograda bunului grădinar. Zile pline de lacrimi îndulcite de bucurie sau amare de întristare. Zile în care dragostea pentru creșterea trandafirilor din inimile fiecărui copil a devenit mai mare decât dragostea pentru grija propriilor petale despre care știa că ele, acum, îi țin sufletul viu, aducând rodul chemării sale în lume.

Din ușile ferecate ale vechii școli a satului, grădinarul și copiii săi au deschis poarta către o lume a nașterii și a renașterii în Binele pe care Părintele Tuturor Timpurilor l-a așezat pilduitor în cartea Primei Povețe despre viață. Pe poarta găsirii sinelui în brațele Binelui au intrat zeci de suflete ce își pierduseră trandafirii înfloririi sufletești, dar care i-au regăsit la căldura învățăturii despre nemurirea lor. Prin nașterea în Cuvânt, fiecare suflet ce și-a pierdut petalele a răsărit câte un nou trandafir al învierii inimii în Adevăr. 

Prin renaștere, fiecare suflet intrat pe poarta regăsirii a satului dintre dealuri a redescoperit dulceața Luminii și a bucuriei de a te ști nemuritor și iertat pentru fuga din căldura Dragostei nemărginită și nemaiîntâlnită printre muritori.

Anii, vremea au trecut peste sat și peste copiii care, plini de dorință, au pășit cândva pentru prima dată pragul centrului lor, purtându-și în mâini trandafirii care, astăzi, crescuți și înfloriți, sunt mai frumoși între oameni ca niciodată. 

„A venit vremea ca, de acum, voi să aduceți roade. Mergeți și fiți lumină. Faceți binecuvântare din fiecare lucru pe care îl atingeți. Înălțați o rugăciune prin fiecare vorbă rostită. Găsiți sufletele și înfloriți înăuntrul lor trandafirii, așa cum și eu v-am înflorit pe voi”, a rostit înlăcrimat grădinarul. Când? Chiar acum. În vremea în care primii trandafiri din câte un suflet au înflorit, iar copii ce au călcat pentru prima dată pragul centrului ies, acum, la lumină și la propovăduit, lăsându-și locurile de acasă încălzite, așteptând întoarcerea lor la odihnă sau a câte unui nou copilaș ce intră pe ușă, purtând în palmele lui câte un boboc de trandafir, gata-gata să înflorească.

Aceasta e povestea Centrului de Tineret Moniom și a scrierii lui în Cartea Timpurilor, încă de dinainte să existe pământ pe aceste locuri. Aceasta e povestea primilor ani și a primelor lacrimi de toate emoțiile pe care acest centru le-a putut simți căzând pe podelele sale vreodată. Aceasta e povestea mea. A mea, a ta și-a altora. A tuturor celor care, fiind aici, purtăm astăzi în palme câte un trandafir.

„La vârsta la care mulți dintre ei au început să se caute, să se descopere pe ei înșiși, să își găsească sclipirea și chemarea și infinitul din sufletele lor, aceștia au ales o cale la care mulți nici nu au privit. Dintre toate câte le-au fost puse în față de tinerețe, pentru rugăciunile a numai-Dumnezeu-știe-cui, aceștia au ales, mai mult sau mai puțin conștient, cel mai frumos loc în care să le găsească și să se găsească. Au călcat mereu pragul Centrului cu emoție, cu iubire, cu dorința de a crește alături de ceilalți și alături de Hristos. Au zâmbit, au îmbrățișat, au râs. Au crescut, au fost ajutați și au ajutat la rândul lor. Au jertfit și s-au jertfit, dând, poate de multe ori, din prea-plinul lor pentru prea-plinul altora și luând din prea-plinul altora pentru cel al lor. S-au sprijinit, au plâns unii pe umerii altora, s-au rugat și au visat. Au mărturisit, au semănat, au cules. Au ieșit și iarăși au intrat. Și, de multe ori, au așteptat, atât cât le-a fost dat, să găsească și să se găsească și mai mult. Să se cufunde și mai adânc în ce a fost dintotdeauna al lor. Iar atunci când au făcut-o, numai ei, bunul lor grădinar și Dumnezeu au știut cât de frumoasă e lucrarea și cât de greu, dar minunat, a fost drumul.

Dar drumul, de multe ori, se schimbă. Și chiar dacă unii au ales să plece, nu au plecat goi. Au plecat plini de dragoste, împliniți, hotărâți și dornici să-L trăiască pe Hristos peste tot pe unde au fost purtați. Și, ca lucrarea dragostei să fie plinită pe de-a-ntregul, au rămas mereu fii și fiice și ușa nu le-a fost niciodată închisă. S-au bucurat de aceeași dragoste și aceleași îmbrățișări la fel ca prima dată când au intrat. Au fost întâmpinați și iertați și sfătuiți și încurajați cu aceeași căldură părintească, închipuindu-se și împletindu-se, parcă, o neobosită pildă a semănătorului cu o neîncetată pildă a fiului risipitor. Toți aceștia, mari și mici, oriunde ar fi, acum sau oricând, vor știi care e „Acasă” al lor. Unde se pot întoarce mereu. Și atunci când soarele strălucește atât de tare și frumos, dar și atunci când valurile lumii lovesc prea tare în luntrea vieții.

Iar aceștia, despre care se vorbește, suntem noi toți. Oricine și oriunde și oricum am fi. Aceleași flori ai aceluiași grădinar. În aceeași grădină a aceleiași case în care, poate pentru prima dată, am simțit că suntem” – o inimă cu trandafir.

CTM

Proiectul anului 2020 în Banatul de Munte

Programul educational „Tabăra din Inima Satului”, organizat de Episcopia Caransebeșului, alături de mai mulți parteneri locali și județeni se va desfășura și în acest an sub forma unor tabere și școli de vară organizate atât în comunitățile rurale, cât și în cele urbane din județul Caraș-Severin.

La fel ca și în 2019, programul, dedicat copiilor și tinerilor cu vârste între 7 și 18 ani, va ajunge în 14 comunități din județ, este vorba de 8 sate și 6 orașe care au solicitat înscrierea în proiect. Cele 8 localități rurale care vor găzdui Tabăra din Inima Satului sunt: Teregova, Berzasca, Zăvoi, Moniom, Lăpușnicu Mare, Cornereva, Berliște și Măureni. 

De asemenea, în premieră, programul va fi implementat în acest an și în localitățile urbane, unde acesta va purta denumirea de Tabăra din Inima Familiei, fiind un proiect care se adresează atât copiilor, cât și părinților acestora. Cele 6 orașe din județ care vor găzdui proiectul sunt: Reșița, Caransebeș, Oravița, Bocșa, Moldova Nouă și Băile Herculane.

Proiectul se derulează în parteneriat cu primăriile, școlile și parohiile ortodoxe din aceste localități și este sprijinit de Centrul de Tineret Moniom, ATOR Banatul de Munte, Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin. 

În această perioadă se încheie protocoalele de colaborare cu partenerii locali și se alcătuisc listele de copii din aceste localități, care vor beneficia gratuit de 5 zile de tabără, după un concept (conceptul TDIS) testat cu success în 2019 și îmbunătățit cu noi ateliere și abordări în acest an. Astfel, pe lângă atelierele de dezvoltare personală, educație pentru viață, formare duhvonicească, cele artistice, serile tematice, jocurile, concursurile și excursiile – activități derulate în cadrul TDIS 2019 – anul acesta, organizatorii propun ateliere pentru părinți, precum și module de prevenție în ceea ce privește consumul de droguri și traficul de persoane. 

Programul va fi implementat cu ajutorul unei rețele de aproximativ 100 voluntari TDIS, alcătuită în mare parte din tineri de la ATOR Banatul de Munte, dar și din cadre didactice de la școlile partenere..

În perioada următoare vor avea loc mai multe sesiuni de formare și perfecționare a voluntarilor, prima dintre ele urmând a fi organizată la Oravița, în data de 29 februarie 2020. Vor urma alte sesiuni de formare la Caransebeș – în 7 martie și la Reșița – în 14 martie 2020.

Cele 14 tabere educaționale vor avea loc în perioada 18 iunie – 12 septembrie 2020, organizatorii estimând că de acestea vor beneficia peste 400 de copii și tineri din județ, alături de părinții acestora. 

Informații suplimentare referitoare la programul TDIS pot fi obținute de la pr. Mihai Ciucur – coordonator program TDIS, tel. 0734.77.34.77, iar referitoare la sesiunile de formare a voluntarilor de la Anita Radics – coordonator al rețelei de voluntari, tel. 0726.561.449.

Cu și pentru copii, la Caransebeș

Sâmbătă, 22 și duminică, 23 februarie, Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte au organizat o serie de activități desfășurate cu și pentru copilașii din cetatea scaun a Eparhiei Caransebeșului.

Sâmbătă, 22 februarie, în mijlocul celor aproximativ 20 de copii și tineri prezenți s-a aflat George Lăpădat, formator în cadrul programului „Tabăra din Inima Satului” și membru al ATOR Banatul de Munte, aducând cu sine un frumos atelier de dezvoltare personală, intitulat „Cine sunt eu și cum mă văd ceilalți?”. De asemenea, în cadrul acestei întâlniri, subiectul principal spre care s-a dorit a fi construit întregul dialog a fost unul dintre cele care preocupă tânăra generație din zilele noastre, și anume bullying-ul. Informând, întrebând și dialogând deschis, George Lăpădat a reușit să explice pe înțelesul tuturor celor prezenți ce înseamnă bullying-ul și cât de grav se poate traduce acesta în dezvoltarea și creșterea viitorilor adolescenți și adulți.

În finalul acestei discuții atât de necesare și prețioase pentru buna formare și educare a copiilor, tânărul formator a încercat să discute și să le explice copiilor despre felul în care noi avem datoria de a căuta și de a vedea în celălalt părțile frumoase cu care interiorul lui este înveșmântat și să sublinieze faptul că indiferent dacă oamenii nu pot fi perfecți, fiecare este special în sinea lui, lucru care ar trebui să ne motiveze să căutăm în celălalt ce anume îl face pe el să fie special și diferit.

Duminică, 23 februarie, la Grădinița „Sf. M. Mc. Filofteia” din Caransebeș a avut loc un atelier de educație pentru viață, organizat de către aceiași tineri voluntari pentru cei mai micuți dintre participanții la activitățile pentru copii, derulate de către Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim”.

Derulat de către tinerii Anastasia Chereș și Lucian Barbescu, membrii ai ATOR Caransebeș, atelierul a fost cuprins de o atmosferă călduroasă și prietenoasă, datorită jocurilor pe care cei doi voluntari le-au pus în practică împreună cu micuții participanți în debutul întâlnirii, precum și a modalității ingenioase de a desfășura atelierul care a constituit motivul ce i-a reunit pe toți la un loc.

Atelierul de educație pentru viață a avut în centrul său relatarea rândurilor scrise de către îndrăgita autoare Veronica Iani în cartea „Bebe – O poveste din burtică”. Pe parcursul povestirii care surprinde „experiența” creșterii și dezvoltării trăită de către un copilaș aflat în pântecele mamei sale, din momentul concepției și până la naștere, Anastasia Chereș a povestit copiilor prezenți, interacționând cu ei, ce se petrece și ce apare în diferitele etape de dezvoltare ale copilului, comparând, de asemenea, dimensiunile corpului celui aflat în creștere cu dimensiunile a diferite semințe, fructe și legume, pentru a-i putea face pe cei prezenți să înțeleagă mai bine, lucru ce i-a captivat pe toți, minunându-se de faptul că și ei au putut fi, la un moment dat, atât de mititei precum o sămânță de mac, de pildă.

Atelierul a continuat cu jocuri de socializare organizate de tânărul Lucian Barbescu, reprezentant ATOR Caransebeș, prin care copiii au reușit să se cunoască mai bine, petrecând împreună o zi de duminică plină de voie bună și bucurie.

„Aceste jocuri de socializare au un rol semnificativ şi în dezvoltarea empatiei, copiii reuşind în cadrul jocurilor să înţeleagă modul în care gândesc sau acţionează ceilalţi jucători. Participând la joc, ei experimentează diferite roluri sociale, îşi descoperă şi îşi dezvoltă abilităţile” a precizat doamna preoteasă Lavinia Ciucur, coordonator al activităților cu copiii și tinerii din Caransebeș.

 

(sursa: episcopiacaransebeșului.ro)

Ce înseamnă educația pentru viață?

Educația pentru viață este unul din cele mai frumoase și mai importante subiecte care pot să îi întâmpine pe tineri în drumul parcurs de ei prin labirintul adolescenței.

Aflați, iată, la perioada înmuguririi în tainele vieții, a marilor căutări, a descoperirii și deslușirii emoțiilor profunde, a vulnerabilităților și a fragilităților în fața poate a celor mai neînțelese situații, a întrebărilor existențiale și a regăsirii sinelui în colțuri binecuvântate de liniștite sau stăpânite de umbra neregăsirii, adolescenții au nevoie esențială, în drumul depărtării lor șocante de copilărie, să pășească însoțiți și sprijiniți de oameni și scopuri care să-i ajute să afle, după ani, limanul liniștit.

În Banatul de Munte, Asociația Tinerilor Ortodocși a acestor locuri este într-un mod cu totul deosebit interesată să inițieze și să găzduiască felurite activități care să vină în întâmpinarea tinerilor cu diverse programe de prevenție și de informare tocmai pentru evitarea pericolelor provocărilor la care sunt extrem de expuși și de sensibili în această etapă tumultuoasă a vieții. De ce se fac aceste lucruri? Pentru că o mână de tineri a reușit să înoate prin valurile adolescenței, să înțeleagă și să nu uite cum e să fii un tânăr căutător de identitate și să mărturisească, apoi, cât de bine le-a fost să aibă și să simtă real pe cineva alături, care să povestească cu ei ca și cum ar povesti cu ei înșiși.

Dintre activitățile care aici, în casa munților bănățeni, se organizează cu bucurie, într-o lumină aparte sunt așezate activitățile de educație pentru viață, care sunt o parte esențială atât a proiectului „Tabăra din Inima Satului”, reprezentativ pentru tinerii voluntari ai ATOR Banatul de Munte, dar și pentru toate centrele de tineret din Episcopia Caransebeșului. Activitățile de educație pentru viață, adaptate într-un chip fericit de către tinerii cărășeni, sunt, am îndrăzni să spunem, traducerea mai prietenoasă a ceea ce părinții, profesorii și oamenii în general râvnesc să obțină în școli, astăzi – educația sexuală. Am înțeles că de ani buni, Biserica Ortodoxă Română a adoptat acest tip de educație, poate fără să își dea seama de valurile de solicitări care vor urma, însușind-o și adaptând-o într-un mod atât de curat nevoilor reale ale copiilor săi și îngrijindu-se ca nu cumva, cineva să vină și să le murdărească inocența din neștiință, cu informații care la vârste atât de fragede nu le folosesc. Această Biserică spre care gurile și mâinile nu obosesc să arate și să strige, căzută din Evul Mediu, dar care a tăcut în mantia sfințeniei sale și a făcut. 

Mărturisind încă o dată Adevărul, Biserica Ortodoxă a adus de mult timp, în pagini și în desene curate, pe înțelesul firesc al vârstelor, educația pentru viață ca modalitate de informare, dar și de prevenire a copiilor și tinerilor asupra relațiilor dintre bărbat și femeie, asupra consecințelor acestora, atunci când barierele sunt cu mult trecute.

Așadar, întrebarea firească ce ar urma acestei introduceri este: ce anume presupune un atelier de educație pentru viață? 

Există o anumită modalitate prin care se desfășoară aceste activități, iar această modalitate poartă numele de educație non-formală, spunând despre ea, fără a o defini acum în termenii săi, că este cu mult diferită de cea de la clasă și s-a dovedit a fi un real succes atât pentru activitățile cu tinerii și copiii din Banatul de Munte, cât și pentru cele ale nenumăratelor grupuri din lume, poate, care s-au bucurat să o pună în practică.

Așadar, trecând mai departe, urmează să surprindem, probabil, cititorii cărora le mulțumim că au parcurs textul până la acest punct, prin multitudinea de tematici pe care le vom afișa în rândurile următoare și care chiar se abordează foarte deschis, amănunțit și cu răbdare în cadrul acestor ateliere de educație pentru viață, organizate cu și pentru tineri. Extrem de complexe și de diverse, tematicile abordate în cadrul atelierelor de educație pentru viață sunt susținute chiar de către tineri pregătiți, îndrumați și supervizați, prin utilizarea dialogului de la tânăr la tânăr care se arată a fi una dintre cele mai folositoare căi prin care cineva se poate apropia sincer de un tânăr, făcându-l să se deschidă și să își mărturisească propriile trăiri, sentimente și eventuale experiențe personale. 

Care sunt tematicile abordate într-un asemenea atelier, așadar? Discutăm amănunțit și pe măsura înțelegerii fiecăruia despre ce înseamnă o relație, o relație sănătoasă sau o relație toxică, despre vârstele la care adolescenții aleg să înceapă o relație și felul în care o construiesc și o trăiesc; despre vârsta și momentul la care aleg să își înceapă viața sexuală; despre riscurile debutului precoce al vieții sexuale; despre bolile cu transmitere pe această cale, cunoscute și mai puțin cunoscute, vindecabile și nevindecabile, diagnosticabile și foarte greu de descoperit; despre apariția sarcinilor nedorite și despre criza de sarcină (care, apropo, câți știu, oare, ce înseamnă?); despre importanța sprijinirii femeii aflate în criză de sarcină sau despre indiferența cu care este tratată această problemă; despre avort, riscurile sale și consecințele apărute mai devreme sau mai târziu; despre ce se află de fapt, în pântecele mamei, cum crește și se dezvoltă; despre dependențele de pornografie, internet; despre traficul de persoane, alături de care sunt adăugate numeroase indicii și sugestii de identificare a pericolului și de autoprotecție; despre bullying, cyberbullying; despre consumul și dependența de droguri, având în această chestiune oameni specializați în acest domeniu și multe alte subiecte și probleme care mai apar pe parcursul anilor și pentru prevenirea și soluționarea cărora există echipe de oameni care muncesc tocmai în folosul și prevenirea sau sprijinirea tinerilor care se confruntă cu acestea. 

Conținutul tematicilor și tematicile în sine sunt înnoite și îmbunătățite cu fiecare an și cu fiecare întâlnire cu un anumit grup de tineri, de pe urma căreia descoperim alte probleme, modalități de percepție a lucrurilor, nivel de educație, puncte de vedere și capacitate de înțelegere diferite, lucruri care fac din educația pentru viață să fie caracterizată de o dinamică, din punct de vedere al conținutului, al subiectelor și al modalităților de abordare a problemelor.

Acest gen de educație se află într-un proces de înflorire în România și credem că promovarea ei este una foarte importantă, îndeosebi pentru ca oamenii să afle că ea există între noi, că educația pentru viață – sau educația sexuală – poate fi predată curat și extrem de util, iar informația poate ajunge la copii și tineri și într-o manieră în care inocența specifică diverselor categorii de vârstă poate prima, găsindu-și un loc mai mult decât potrivit în cadrul unei asemenea educații care, da, are rolul important de a informa consistent și eficient tinerii despre diverse laturi ale vieții, ale realității care ne înconjoară în viața de zi cu zi.