Alexandra Nadane, despre „liturghia feministă” din 8 martie: „Dragostea învinge ura. Dragostea învinge avortul”

Duminică, 8 martie, mai multe organizații feministe extremiste își propun să facă o „liturghie” a urii. Da, e un oximoron îngrozitor, pentru că Liturghia a apărut din dragoste. Din dragostea lui Hristos, Care S-a jertfit pentru toți oamenii. În fiecare zi, la fiecare Liturghie, mii și mii de inimi rănite primesc prin această dragoste puterea de a-și depăși durerea, puterea de a iubi și de a face bine. Puterea de a nu răspunde răului cu rău, puterea de a se ridica și de a privi cu speranță, oricât de mare ar fi durerea prin care trec.

Violența în familie, violența în cuplu, violența împotriva femeilor însărcinate, abuzul sexual, traficul de persoane, pornografia, avortul sunt traume teribile prin care trec mii și mii de femei. Soluțiile la toate aceste probleme sunt dragostea și sprijinul, așa cum am aflat în ultimii 11 ani, în fiecare zi, lucrând cu femeile care trec prin astfel de situații. Dragostea e singura care vindecă. Ura a provocat războaie, tragedii, a distrus societăți și a ucis milioane de oameni. Au scris zilele acestea mai mulți oameni despre faptul că feministele extremiste organizează manifeste pline de ură, dar nu construiesc inițiative bune pentru femei, nu le sprijină. Dar ura nu poate construi nimic spre bine. Ura poate doar să distrugă.

Ura pe care o veți vedea în privirile și în atitudinile feministelor extremiste care vor veni duminică la Catedrala Națională ascunde multe drame, multă durere, multă ură de sine și o neputință de a iubi adevărul, viața, credința. Am cunoscut multe femei cărora avortul le-a provocat atât de multă durere, încât au început să se urască teribil pe ele însele, apoi au simțit că urăsc pe toată lumea. Unele femei rămân toată viața în această stare de ură și de durere. Alte femei își dau seama de direcția profund anti-femei pe care o are feminismul extremist și devin pro-viață, cu dragoste și sprijin.

În 2019 o astfel de feministă a participat la Marșul pentru viață de la Iași, exprimându-și durerea pentru copilul avortat. Cu mai mulți ani în urmă, fondatoarea FEMEN Brazilia a devenit pro-viață, după ce a devenit mamă și a înțeles că a fi pro-viață înseamnă a fi pro-femeie și pro-sprijin. Iar acestea sunt doar două exemple din multe altele.

De ce apar aceste schimbări de atitudini? Pentru că minciuna are picioare scurte. Femeile nu pot fi mințite la nesfârșit cu ideea că avortul le rezolvă problemele. Femeile nu pot fi mințite la nesfârșit că avortul este o procedură medicală sigură și că este panaceul la toate dificultățile cu care se confruntă. Au o inimă cu care simt durerea și trauma pe care le provoacă avortul și nu simt această durere pentru 5 minute, ci o trăiesc zeci de ani pe parcursul vieții. Au o minte pe care o folosesc. Citesc, se informează, văd cum se dezvoltă un copil nenăscut în pântecele mamei. Află că inima unui copil începe să bată la 16 zile, iar la 12 săptămâni un copil are organele complet formate.

Mulți oameni se întreabă ce va fi duminică. E trist că se creează un astfel de precedent în România. E trist că într-o țară în care 99,8% dintre noi ne declarăm credincioși se întâmplă evenimente blasfemiatoare. Personal mă rog ca Dumnezeu să transforme ura din inimile celor care vor fi acolo, să înțeleagă adevărul și să se întoarcă către dragoste și Izvorul dragostei. Și sunt sigură că mulți creștini se vor ruga în același mod, mai ales că se termină prima săptămână din Postul Mare, o săptămână a pocăinței. Gândul meu este să ne opunem public, pașnic și fără a răspunde la provocări acestor inițiative: să ne rugăm pentru feministele pro-avort și să continuăm să facem binele. Să promovăm viața, să sprijinim femeile în criză de sarcină, femeile afectate de violențe și abuzuri.

În Biblie scrie „o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi”. Poate că duminică la ora 16.00, după ce vor fi terminat „liturghia” urii, feministele pro-avort vor avea sentimentul că au învins. Și Nietzsche a spus „Dumnezeu a murit”, și comunismul a încercat să-L scoată pe Dumnezeu din inimile oamenilor. Dar Dumnezeu e viu și rămâne viu în sufletele celor care au dragoste.

Înainte să închei trebuie să mai dau o informație importantă, un breaking news: „liturghia” feministelor extremiste nu este o inițiativă originală. În urmă cu aproape 1800 de ani, în Efes era un actor talentat, pe care îl chema Porfirie. Într-o zi, Porfirie împreună cu alți actori s-au apucat să joace o piesă de teatru prin care să batjocorească Taina Botezului. Numai că atunci când Porfirie a îmbrăcat haina albă și s-a botezat pe scenă, harul lui Dumnezeu s-a pogorât asupra lui. El a văzut îngeri și o lumină dumnezeiască. Îngerii i-au spus lui Porfirie să se închine. Mulți dintre cei care au văzut ce s-a întâmplat au crezut în Hristos și au devenit creștini. Porfirie a fost martirizat pentru credință și este prăznuit în 4 noiembrie.

Nu se știe a cui inimă se va schimba duminică. Dumnezeu iubește pe fiecare din noi. Îi iubește și pe cei care Îl urăsc foarte mult. O clipă de sinceritate, o clipă de smerenie, o cât de mică dorință pentru a vedea adevărul așa cum este, neideologizat, îl poate face pe cel mai aprig urâtor să își schimbe drumul vieții și să devină sfânt.

sursa: stiripentruviata.ro

89275945_2637051096393767_5341190783498190848_o

„Să ne scape de păcate”

Ce poate face Biserica pentru tineri? Ce pot face tinerii pentru Biserică? 

Într-o lume în care „a avea” și „a face” au devenit un fel de a fi al oamenilor mult prea grăbiți să mai aibă timp să trăiască, întrebări ca cele de mai sus devin tot mai mult o modalitate prin care aceiași oameni caută să explice motivele nefericirii și neîmplinirilor lor. Sunt vremuri în care tinerii – tezaurul de azi și de mâine al omenirii – în căutarea sensului lor existențial, sunt pur și simplu condamnați să înflorească într-o lume puternic viciată de consumersim, plăcere și manipulare. O lume în care Biserica nu mai e la modă, în care valorile morale ale strămoșilor sunt relicve din Evul Mediu, de care ei – tinerii – ar trebui să se dezică în modul cât mai vizibil cu putință. O societate în care Biserica pare a fi „vinovatul de serviciu” pentru toate nenorocirile lumii: de la copiii care se nasc în sărăcie, ori bătrânii care apun uitați de cei dragi, până la lingurița Euharistică, vinovată de împrăștierea virușilor la modă, evadați din laboratoarele isteriei generale care parcă a cuprins întreg globul.

Într-un astfel de context, la o clasă deloc de fițe, de la una dintre școlile deloc elitistă ale unui oraș deloc interesant, dintr-o țară deloc de viitor pentru lumea de azi,  întrebările de mai sus au găsit, după părerea noastră, cele mai curate, spectaculoase și firești, totodată, răspunsuri. Elevi „nu de 10” în catalog, nici „de Națională” și nici „mândria școlii”, ne-au dat, din simplitatea inimii lor, răspunsuri a căror valoare stă nu în complexitate, ci tocmai în firescul lor.

Ce poate face Biserica pentru tineri?

„Nimic”, nota cu sarcasm un utilizator oarecare al unei rețele de socializare, un răspuns de nimic care, însă, e tot mai întâlnit într-o lume a nimicului generalizat. Și – chiar așa! – ce ar putea face Biserica pentru cei care nu vor să facă nimic notabil cu propria lor viață? Evident că nimic, pentru că, o știm cu toții, libertatea de a face sau nu ceva cu propria viață este cel mai mare (și cel mai periculos!) drept al oamenilor din toate timpurile.

Să ne scape de păcate” – vine răspunsul pe cât de stângaci în exprimare, pe atât de atins de Har, al grupei băieților – oameni abia înmuguriți, în prag de adolescență, bombardați de idoli de carton, jocuri pe calculator și imagini sexuale explicite la tot pasul. „Să facă tinerii mai respectuoși” și să dăruiască „amintiri fericite” copiilor nevoiași, „să se roage” pentru toți oamenii, „să îi învețe bunătatea”, să organizeze tabere, ori să organizeze spectacole caritabile sunt sugestii (de fapt, realități!) care completează în chip cu totul surprinzător rolul primordial al Bisericii – tămăduirea sufletească, intuit cu atâta inteligență încă de la primul punct..

Ce pot face tinerii pentru Biserică?

Într-o lume în care tinerii (cu adevărat) frumoși și liberi văd în Biserică „locul în care aceștia găsesc sinceritate, siguranță, înțelegere, dragoste și răspunsuri la problemele lor existențiale” – așa cum o descrie grupa fetelor, de data aceasta – „tinerii pot influența alți tineri” pentru a merge pe calea cea bună. Și, într-adevăr, ce lucru mai bun ar putea face tinerii pentru Biserică, decât acela de a lăsa să strălucească lumina lor înaintea oamenilor, pentru ca toți ceilalți, văzând faptele lor cele bune, să slăvească pe Tatăl cel din ceruri (precum citim în Cartea Cărților, în Evanghelia de la Matei 5,16).

Nu, nu e nevoie de cuvinte meșteșugite, cugetări filosofice, sau exprimări elevate pentru a răspunde la aceste întrebări cu adevărat existențiale pentru viitorul lumii și al tinerilor ei. Nu e nevoie de proiecte grandioase, costisitoare, birocratice și cu deadline-uri mai apropiate sau mai îndepărtate pentru a răspunde nevoii tinerilor de a fi în Biserică și nevoii Bisericii de a fi a tinerilor.

Noi credem că inimile curate, mințile încă nevirusate și curăția care (încă) mai strălucește în ochii unor elevi de-a opta, dintr-o școală de cartier, dintr-un oraș (aparent) uitat de lume (dar nu și de Dumnezeu), ne oferă cele mai autentice, mai vii și mai sincere răspunsuri.

 Pentru că, da, așa ne învață Scriptura: fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8) și fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor (Matei 5, 3). 

Fericiți sunteți voi, cei care, în curăția anilor voștri și în simplitatea voastră, ne-ați dat nouă, oamenilor mari, răspunsuri „de 10” la întrebări care stau pe buzele multor cârcotași ai zilelor noastre: Ce poate face Biserica pentru tineri? Dar ce pot face tinerii pentru Biserică?

Voi ce părere aveți? 

Ce poate face Biserica pentru tineri? 

Ce pot face tinerii pentru Biserică?

Așteptăm răspunsurile voastre! 

Pentru că NE PASĂ!

Postul, cale spre frumusețea minții

Duminică, 1 martie 2020, la Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, Caraș-Severin, copii și tineri de la Centrul Catehetic „Sf. Stelian” Bocșa Română, însoțiți de pr.drd. Silviu Ferciug, au participat la o conferință susținută de Ieromonah Ioanichie pe tema „Postul, cale spre frumusețea minții”.

În prag de începutul Postului Sfintelor Paști, o astfel de discuție a fost binevenită și bine primită de cei prezenți, părintele Ioanichie insistând pe frumusețea minții, dobândită și pe calea postului, nu doar a educației. De asemenea, încă o dată, s-a făcut precizarea că postul nu înseamnă doar abținerea de la anumite feluri de mâncare, însemnătatea acestuia fiind una mai profundă, postul fiind și despre rugăciune, fapte bune, hrană sufletească, gânduri bune, curățirea sufletului și a trupului și, prin toate acestea, apropiere de Dumnezeu.

Preț de mai bine de o oră, copiii și tinerii prezenți au ascultat cu atenție și interes, și-au arătat curiozitatea punând tot felul de întrebări, dar au și răspuns întrebărilor adresate de părintele Ioanichie: „A ține post, a posti, înseamnă să ne controlăm corpul și mintea și să-i demonstrăm lui Dumnezeu că nu cedăm ispitelor, iar prin post ne putem apropia mai mult de Dumnezeu. Postul este important pentru curățirea sufletului și a trupului, astfel putem deveni mai buni și cu o minte frumoasă” a afirmat Maria.

„Postul reprezintă a pregătire pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului și în această perioadă este bine să rostim cât mai multe rugăciuni” a spus Bianca.

„Trebuie să respectăm postul și să ne pregătim trupul, mintea și sufletul pentru o mare sărbătoare, cea a Învierii Mântuitorului. Postul ne ajută să gândim limpede și frumos și să iubim, să iertăm și astfel să-l aducem pe Dumnezeu în viața noastră”, a răspuns Beniamin, cel care își dorește să devină preot.

A fost o întâlnire de excepție a celor mai tineri dintre credincioșii Bisericii Ortodoxe din Bocșa Română cu învățăturile și îndrumările unui părinte iubit atât de tineri cât și de vârstnici, părintele Ioanichie fiind unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici ai zonei Bocșa. Evenimentul a fost organizat de Centrul Catehetic „Sf. Stelian” Bocșa Română, în colaborare cu Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor și Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa.

Autor: Gabriela Șerban

„Alege binele tău”, la Oravița

Vineri, 28 februarie, sala amfiteatru a Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oravița a găzduit atelierul de educație pentru viață, „Alege binele tău”, susținut de către Alexandra Nadane, președintele Asociației „România pentru viață”.

Organizat de către Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul de Tineret, și Protopopiatul Moldova Nouă, în parteneriat cu conducerea liceului, activitatea a reunit un număr de aproximativ 100 de elevi, proveniți din patru clase ale unității de învățământ gazdă.

În debutul atelierului, Alexandra Nadane a prezentat tuturor celor prezenți la întâlnire ce  anume presupune implicarea tinerilor în activitatea de educație pentru viață și cum se organizează ea la nivel național, care este rolul și care poate fi impactul acestui gen de educație asupra întregii societăți. În cele ce au urmat, elevii liceului au participat la o prezentare complexă pe baza câtorva probleme cu care adolescenții din zilele noastre se confruntă, susținând, pe baza acestora, un scurt dialog referitor la alegerile pe care tinerii de față le-ar face în diferite situații limită în care, la un moment dat în viață, ar intra datorită provocărilor specifice adolescenței, care îi întâmpină.

În urma celor câteva minute de dialog purtat pe baza alegerilor, firul atelierului de educație pentru viață a intrat pe făgașul său, activitatea continuându-se cu abordarea unei serii de tematici care macină în mod deosebit, astăzi, tânăra generație. Dintre aceste subiecte abordate în cadrul întâlnirii, fac parte relațiile toxice, traficul de persoane, bolile cu transmitere sexuală, criza de sarcină cu care numeroase femei se confruntă, la nivel mondial, precum și avorturile, cauzele și consecințele acestora.

Scopul activității a fost, pe de-o parte, acela de a transmite tinerilor informații utile și necesare cu privire la riscurile care îi înconjoară, iar iluzia „mie nu mi se poate întâmpla” este una greșită și că atenția și prevenirea de aceste riscuri sunt absolut necesare, dar și de a-i încuraja pe tineri să ceară ajutor atunci când se află în diverse situații problematice și nu știu să iasă din ele singuri și că există o mulțime de oameni care se confruntă cu asemenea situații și care îi pot înțelege și sprijini cu adevărat.

Atelierul „Alege binele tău”, desfășurat la Oravița, marchează începutul activităților organizate în perioada Lunii pentru viață în Banatul de Munte, în timpul căreia în mai multe regiuni ale județului Caraș-Severin sunt planificate și desfășurate numeroase activități și ateliere de educație pentru viață, în scopul informării utile și a prevenirii tuturor tinerilor și nu doar de a intra în situații care pot periclita viața omului, atât a celui născut, cât și a celui nenăscut.

 

Naștere și renaștere în Centrul de Tineret Moniom

A fost odată ca niciodată…dragostea. 

Dar până la a fi dragostea și tainele ei, a fost cale lungă, lungă de umblat. Așa că vom poposi, mai întâi, la o răscruce de trecut, unde totul era doar filă albă și condei.

Se spune că demult, tare demult, pe-o culme de deal pe care Soarele își revărsa pletele luminoase și cărunte de peste veacuri, Tatăl Timpurilor i-a chemat la sine pe toți regii și împărații, veniți din toate colțurile văzutului și nevăzutului, ca să le dea putere de stăpânire peste neamuri, să nască și să crească prunci, să sădească și să culeagă rod pământesc și sufletesc, învățându-se astfel unii pe alții până la ultimul fiu, pentru ca toți să cunoască, în fiecare petec de pământ, Numele cel Sfânt al Binelui.

„Vă dau binecuvântare să plecați și să vă căutați fiecare câte un rost pe pământul ce l-am făurit pentru voi. Pentru fiecare fiu pe care l-am zidit cu Mâna Mea, am așezat, în grădina ce v-am dăruit-o câte un trandafir care vă va cânta atunci când vă va simți inima și veți ști, atunci, că acela este locul în care voi veți naște și veți crește rod. Trandafirul pe care Eu l-am așezat în grădinile caselor voastre se numește <<Dragoste>>. De fiecare dată când veți simți că vă doare o parte ființei voastre ce nu poate fi tămăduită cu mâna și care se cheamă suflet, mergeți și udați trandafirul cu câte o lacrimă scursă din inima voastră, iar atunci Dragostea va mai înflori câte o petală și va fi pace și bucurie în lume. Mergeți și învățați-i pe toți fii și pe fiii fiilor voștri să facă asemenea vouă, pentru ca peste veacuri, când Mă voi întoarce să vă strâng în brațe, grădinile voastre să fie pline de trandafiri înfloriți. Să nu uitați, iubiții Mei, să lăcrimați câte-o emoție peste trandafirii născuți cu fiecare suflet înmugurit între voi, de fiecare dată când inima vă bate cu putere ori vă suspină amar, pentru că altfel, trandafirii voștri se vor usca, iar Dragostea dintre voi va fi omorâtă de buruiana urii și a răutății, care vor împiedica trupurile și sufletele voastre voastre să mai aducă rod. Rămâneți în pace și în Lumină. Fiți binecuvântați!”. Iar porțile luminii s-au închis și în loc de stele și plete de Soare adunate să asculte Cuvântul, pe cer s-a întins o boltă albăstruie de infinit, ca și cum simțeai că privești direct în ochii Tatălui. Stelele au plecat în depărtare și s-au prefăcut în păsări cântătoare ce se puteau odihni pe nori noaptea, iar Soarele s-a urcat anevoios pe un munte bătrân, rămânând peste veacuri oglinda prin care Tatăl privește lumea.

Anii au trecut, iar roadele aduse de regii și împărații tuturor ținuturilor se iveau din negura pământului tuturor neamurilor. Fiii se nășteau, creșteau și aduceau, în creșterea lor, rod pământesc și sufletesc, trăind, în viața lor dăruită, după învățătura Tatălui și fiindu-le în lume din ce în ce mai bine.

Veacuri nesfărșite s-au scurs de atunci și până astăzi, timp în care milioane și milioane de fii s-au născut și au adus suflare în fiecare colțișor al pământului. Milioane și milioane de fii au trecut dincolo de porțile grădinii în care au crescut, departându-se tot mai mult, cu fiecare nou-născut, de Întâia Povață a vieții și de trandafirii pe care i-au lăsat acasă și care, în florarul inimii lor, deveneau din ce în ce mai palizi și mai secătuiți de viața sufletelor pe care nu o mai simțeau. Din ce în ce mai mulți trandafiri se stingeau de sete și de dor, lăsând ușor pământul fără lumina a cărei plecare, trupurile părăsite de suflet nu mai erau în stare să o vadă. 

Lacrimi multe s-au vărsat în lume, de suferință, însă pe pământuri străine, pierdute, de mult întunecate de fuga oamenilor de pace și lumină, împletite și stăpânite de buruiana durerii. Între oameni aproape că nu se mai putea face nimic. Numai Glasul Tatălui putea să mai aprindă viață în petalele câtorva trandafiri a căror suflete nu și-au plecat de tot privirea în pământ. 

Tatăl voia cu întreaga Sa putere să coboare din Înalt în mijlocul oamenilor care s-au pierdut între ei înșiși, însă teama de părinte Îi era mult mai mare, că oamenii nu ar fi supraviețuit reaflării adevărului că El există și i-ar fi pierdut în frică și în moarte.

„Chemați la Mine toate sufletele care, în grădina lor, mai au grijă de trandafirii pe care i-am dăruit și Eu îi voi trimite pe ei între oameni cu Har din Harul Meu!”

Și au chemat îngerii și stelele toate sufletele în care mai înfloreau trandafiri și le-au adus înaintea Tatălui care i-a sărutat pe frunte cum nu a făcut niciodată cu nimeni, așezându-le, astfel, în ființă, cel de-al treilea element care se numește Har. 

„Voi veți merge între oameni și le veți vorbi în Numele Meu și vă veți lupta cu răutatea și cu nepăsarea și veți aduce la lumină sufletele care încă nu au adormit de tot și le veți aminti de faptul că Dragostea trebuie să crească, pentru că fără Dragoste, toată creația se va pierde”

Și pornit la drum prin lume toți purtătorii de Har Părintesc, începând, prin suferințe cumplite, să-și facă loc în inimile celor câțiva oameni din care Dragostea încă nu plecase. Și așa a început lupta Harului pentru învierea iubirii. Ceva nu era suficient, totuși.

„Atâția oameni și atât de puțini purtători de Har, atât de puține șanse de înviere a iubirii. Trebuie să mai fac ceva, trebuie să mai chem pe cineva, trebuie existe cineva în lume care să-i crească și să-i învețe pe oameni încă de când aceștia sunt pui, iar inocența și dragostea zburdă în inimile lor ca și cum ar fi neîntinate ca la începutul tuturor timpurilor. Trebuie să fie cineva, dar cine? Am trimis deja toți oamenii cu trandafirii înfloriți în inimi, în toate colțurile lumii…”

Privind Tatăl prin ochii de lumini ai Soarelui, într-o zi, vede un tărâm colorat din care se desprindea o mireasmă de primăvară și de căldură cum numai aproape de începuturi se mai putea simți. 

„Cum se poate?”, se întreba Tatăl, „Aceasta e mireasmă de trandafir înflorit și pregătit să aducă alt rod în lume. Cine lăcrimează asupra acestui trandafir și de ce nu s-a întâlnit cu Harul împreună cu ceilalți cuvântători?” 

„E un grădinar, Părinte. E un simplu grădinar care, știind că ai lăsat libertate în lume, nu a dorit să vină și să primească Har, de teamă că trupul său nevrednic s-ar putea ofili de atâta căldură dumnezeiască”, a răspuns Arhanghelul Mihail.

Cugetând Tatăl asupra voii din inima grădinarului și cercetând ceva ce doar El cunoaște, începuse a grăi plin de bucurie:

„Mergi și cheamă-L la Mine pe grădinar. Dacă el cunoaște Cuvântul și îl iubește, va cunoaște din prima secundă a întâlnirii cu Mine că aceasta i-a fost chemarea dintotdeauna”.

Și a străbătut Arhanghelul Mihail văzduhurile și porțile ce separă văzutul de nevăzut și l-a adus pe grădinar înaintea brațelor Tatălui Ceresc, unde Harul a coborât peste grădinar în mii și mii de lacrimi, încât și acum când plouă și se așterne pacea, cerul încă varsă lacrimile lui Dumnezeu din bucuria de a-și fi găsit un păstor de tineri.

„Mergi, iubite grădinar, în casa dintre dealuri și așteaptă acolo să sosească tineri și copii din toate colțurile lumii pe care tu o vei păstori”. Și așa a făcut grădinarul, iar din cer nu se mai auzea decât liniștea.

Și-a luat trandafirul în brațe și a ajuns tocmai în centrul universului păstorit de către el, sub acoperișul căruia avea să aștepte ani de zile să cunoască zeci, sau poate chiar sute de suflete de copii și tineri a căror vibrații le-a întipărit în inima sa, ca să le înalțe spre cer, atunci când Îi va povesti Tatălui ce a mai făcut el în fiecare zi de când a fost trimis cu Har vindecător printre oameni.

În satul din centrul universului se auzeau fel și fel de vorbe despre noul venit ce poartă la piept un trandafir de care nu se mai auzise în lume de ani și ani. 

„Unde sunt trandafirii voștri?”, întreabă grădinarul trei copii întâlniți în joc lângă o școală.

„Noi nu avem trandafirii la noi. Nu i-am mai văzut de când ne-am născut. Ei sunt acasă, în spatele grădinii și nu avem voie să ne atingem de ei”, au răspuns copiii.

„Dar de ce nu aveți voie să vă atingeți de ei?”, întreabă grădinarul.

„Pentru că în lume, cu aceste două mânuțe pe care le avem, trebuie să ne apucăm de lucruri mai mari și mai puternice decât o simplă floare care ne ocupă mâinile îngrijindu-l”, au răspuns copiii.

„O simplă floare care e tot ceea ce vă ține în viață…”, replica grădinarul ca pentru sine. „Uitați, aceasta este floarea mea care a venit cu mine pe lume de când m-am născut. Trandafirul acesta se numește Dragoste și este floarea pe care părinții mei m-au învățat să o hrănesc cu lacrimile emoțiilor mele ca să crească în fiecare zi tot mai mare și să aducă roade. Iar ea m-a învățat să devin astăzi tot ceea ce sunt”.

Privind minunați, copiii îl întreabă pe grădinar: „Și ce roade a adus Dragostea ta până acum?”

„Cred că de acum e timpul ei să aducă…”,  răspunde profund emoționat gradinarul. „Mergeți acasă. Căutați trandafirii voștri și aduceți-i aici, să-i creștem împreună. Pot să vă învăț atât de multe despre ei, încât veți ajunge să-i iubiți fără să vă dați seama că numele lor, Dragostea, va ajunge să vă cârmuiască viețile atât de curate și de binecuvântate”.

Alergând curioși și întorcându-se fiecare înaintea grădinarului cu câte un boboc de floare în mână, grădinarul a început să lăcrimeze, iar o dată cu el cei trei copii, văzând împreună cum, astfel, iată, au început să crească de jur împrejur petale de trandafir. 

„Haideți să intrăm. Cred că se vor așterne nori împrejurul nostru și va trebui să ne ferim de ploaie”, a spus grădinarul. 

Și astfel, cei trei copii au intrat în clădirea unei vechi școli, împreună cu grădinarul, unde au învățat ani de-a rândul să culeagă emoții și să crească în continuare petale de trandafiri.

Furtuna s-a așternut asupra satului dintre dealuri care avea în inima sa, de acum, un loc, un centru în care tinerii și copiii de pretutindeni se puteau adăposti. Și veneau grămezi de copii și tineri, sosiți de pe drum lung, bătând cu toții la ușa vechii școli, uzi și obosiți, sau de pe stradă, lăsând jocul de-o parte ca să se adăpostească și ei la căldura unei sere de trandafiri sufletești, deasupra căreia nu se zărea decât strălucirea Soarelui bătrân de peste veacuri. Unii intrau doar ca să își usuce hainele și apoi se întorceau la același joc, alții se apropiau curioși, cu trandafirii în palme, însetați de sete și de dor, alegând să îi crească sau să îi lase acolo și să îi viziteze din când în când. Unii respirau emoție și înfloreau petale pe trandafirii lor și ai altora, alții deveneau învățăcei cu florile prinse la piept, așteptând să le vadă și ei crescând.

Au venit furtuni peste satul din centrul universului. Ani în rând, furtunile nu au încetat să vină, să lovească și să sufle cu vânturile lor nemiloase tot ce încerca să înflorească și să fie și să rămână viu. 

Grădinarul își construise o căsuță de odihnă pentru el și pentru sufletele care înfloreau trandafiri. Devenise obosit, abătut, lovit și deznădăjduit, văzând, pe timp de furtună, cum mulți dintre copiii pe care el îi aduna la adăpost, să culeagă împreună petale, ieșeau afară și se pierdeau în jocul ploii, lăsându-și trandafirii însetați, ori se întorceau uzi și bolnavi din pricina stropilor reci ce le-a atins pielea caldă. Dar din toate zilele de plecare sau regăsire a drumului spre soare, grădinarul făcea o dulce rugăciune pe care o așeza pe nori, trimițând-o Tatălui care privea, binecuvântând.

Au trecut zile, luni și ani în ograda bunului grădinar. Zile pline de lacrimi îndulcite de bucurie sau amare de întristare. Zile în care dragostea pentru creșterea trandafirilor din inimile fiecărui copil a devenit mai mare decât dragostea pentru grija propriilor petale despre care știa că ele, acum, îi țin sufletul viu, aducând rodul chemării sale în lume.

Din ușile ferecate ale vechii școli a satului, grădinarul și copiii săi au deschis poarta către o lume a nașterii și a renașterii în Binele pe care Părintele Tuturor Timpurilor l-a așezat pilduitor în cartea Primei Povețe despre viață. Pe poarta găsirii sinelui în brațele Binelui au intrat zeci de suflete ce își pierduseră trandafirii înfloririi sufletești, dar care i-au regăsit la căldura învățăturii despre nemurirea lor. Prin nașterea în Cuvânt, fiecare suflet ce și-a pierdut petalele a răsărit câte un nou trandafir al învierii inimii în Adevăr. 

Prin renaștere, fiecare suflet intrat pe poarta regăsirii a satului dintre dealuri a redescoperit dulceața Luminii și a bucuriei de a te ști nemuritor și iertat pentru fuga din căldura Dragostei nemărginită și nemaiîntâlnită printre muritori.

Anii, vremea au trecut peste sat și peste copiii care, plini de dorință, au pășit cândva pentru prima dată pragul centrului lor, purtându-și în mâini trandafirii care, astăzi, crescuți și înfloriți, sunt mai frumoși între oameni ca niciodată. 

„A venit vremea ca, de acum, voi să aduceți roade. Mergeți și fiți lumină. Faceți binecuvântare din fiecare lucru pe care îl atingeți. Înălțați o rugăciune prin fiecare vorbă rostită. Găsiți sufletele și înfloriți înăuntrul lor trandafirii, așa cum și eu v-am înflorit pe voi”, a rostit înlăcrimat grădinarul. Când? Chiar acum. În vremea în care primii trandafiri din câte un suflet au înflorit, iar copii ce au călcat pentru prima dată pragul centrului ies, acum, la lumină și la propovăduit, lăsându-și locurile de acasă încălzite, așteptând întoarcerea lor la odihnă sau a câte unui nou copilaș ce intră pe ușă, purtând în palmele lui câte un boboc de trandafir, gata-gata să înflorească.

Aceasta e povestea Centrului de Tineret Moniom și a scrierii lui în Cartea Timpurilor, încă de dinainte să existe pământ pe aceste locuri. Aceasta e povestea primilor ani și a primelor lacrimi de toate emoțiile pe care acest centru le-a putut simți căzând pe podelele sale vreodată. Aceasta e povestea mea. A mea, a ta și-a altora. A tuturor celor care, fiind aici, purtăm astăzi în palme câte un trandafir.

„La vârsta la care mulți dintre ei au început să se caute, să se descopere pe ei înșiși, să își găsească sclipirea și chemarea și infinitul din sufletele lor, aceștia au ales o cale la care mulți nici nu au privit. Dintre toate câte le-au fost puse în față de tinerețe, pentru rugăciunile a numai-Dumnezeu-știe-cui, aceștia au ales, mai mult sau mai puțin conștient, cel mai frumos loc în care să le găsească și să se găsească. Au călcat mereu pragul Centrului cu emoție, cu iubire, cu dorința de a crește alături de ceilalți și alături de Hristos. Au zâmbit, au îmbrățișat, au râs. Au crescut, au fost ajutați și au ajutat la rândul lor. Au jertfit și s-au jertfit, dând, poate de multe ori, din prea-plinul lor pentru prea-plinul altora și luând din prea-plinul altora pentru cel al lor. S-au sprijinit, au plâns unii pe umerii altora, s-au rugat și au visat. Au mărturisit, au semănat, au cules. Au ieșit și iarăși au intrat. Și, de multe ori, au așteptat, atât cât le-a fost dat, să găsească și să se găsească și mai mult. Să se cufunde și mai adânc în ce a fost dintotdeauna al lor. Iar atunci când au făcut-o, numai ei, bunul lor grădinar și Dumnezeu au știut cât de frumoasă e lucrarea și cât de greu, dar minunat, a fost drumul.

Dar drumul, de multe ori, se schimbă. Și chiar dacă unii au ales să plece, nu au plecat goi. Au plecat plini de dragoste, împliniți, hotărâți și dornici să-L trăiască pe Hristos peste tot pe unde au fost purtați. Și, ca lucrarea dragostei să fie plinită pe de-a-ntregul, au rămas mereu fii și fiice și ușa nu le-a fost niciodată închisă. S-au bucurat de aceeași dragoste și aceleași îmbrățișări la fel ca prima dată când au intrat. Au fost întâmpinați și iertați și sfătuiți și încurajați cu aceeași căldură părintească, închipuindu-se și împletindu-se, parcă, o neobosită pildă a semănătorului cu o neîncetată pildă a fiului risipitor. Toți aceștia, mari și mici, oriunde ar fi, acum sau oricând, vor știi care e „Acasă” al lor. Unde se pot întoarce mereu. Și atunci când soarele strălucește atât de tare și frumos, dar și atunci când valurile lumii lovesc prea tare în luntrea vieții.

Iar aceștia, despre care se vorbește, suntem noi toți. Oricine și oriunde și oricum am fi. Aceleași flori ai aceluiași grădinar. În aceeași grădină a aceleiași case în care, poate pentru prima dată, am simțit că suntem” – o inimă cu trandafir.

CTM

Proiectul anului 2020 în Banatul de Munte

Programul educational „Tabăra din Inima Satului”, organizat de Episcopia Caransebeșului, alături de mai mulți parteneri locali și județeni se va desfășura și în acest an sub forma unor tabere și școli de vară organizate atât în comunitățile rurale, cât și în cele urbane din județul Caraș-Severin.

La fel ca și în 2019, programul, dedicat copiilor și tinerilor cu vârste între 7 și 18 ani, va ajunge în 14 comunități din județ, este vorba de 8 sate și 6 orașe care au solicitat înscrierea în proiect. Cele 8 localități rurale care vor găzdui Tabăra din Inima Satului sunt: Teregova, Berzasca, Zăvoi, Moniom, Lăpușnicu Mare, Cornereva, Berliște și Măureni. 

De asemenea, în premieră, programul va fi implementat în acest an și în localitățile urbane, unde acesta va purta denumirea de Tabăra din Inima Familiei, fiind un proiect care se adresează atât copiilor, cât și părinților acestora. Cele 6 orașe din județ care vor găzdui proiectul sunt: Reșița, Caransebeș, Oravița, Bocșa, Moldova Nouă și Băile Herculane.

Proiectul se derulează în parteneriat cu primăriile, școlile și parohiile ortodoxe din aceste localități și este sprijinit de Centrul de Tineret Moniom, ATOR Banatul de Munte, Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin. 

În această perioadă se încheie protocoalele de colaborare cu partenerii locali și se alcătuisc listele de copii din aceste localități, care vor beneficia gratuit de 5 zile de tabără, după un concept (conceptul TDIS) testat cu success în 2019 și îmbunătățit cu noi ateliere și abordări în acest an. Astfel, pe lângă atelierele de dezvoltare personală, educație pentru viață, formare duhvonicească, cele artistice, serile tematice, jocurile, concursurile și excursiile – activități derulate în cadrul TDIS 2019 – anul acesta, organizatorii propun ateliere pentru părinți, precum și module de prevenție în ceea ce privește consumul de droguri și traficul de persoane. 

Programul va fi implementat cu ajutorul unei rețele de aproximativ 100 voluntari TDIS, alcătuită în mare parte din tineri de la ATOR Banatul de Munte, dar și din cadre didactice de la școlile partenere..

În perioada următoare vor avea loc mai multe sesiuni de formare și perfecționare a voluntarilor, prima dintre ele urmând a fi organizată la Oravița, în data de 29 februarie 2020. Vor urma alte sesiuni de formare la Caransebeș – în 7 martie și la Reșița – în 14 martie 2020.

Cele 14 tabere educaționale vor avea loc în perioada 18 iunie – 12 septembrie 2020, organizatorii estimând că de acestea vor beneficia peste 400 de copii și tineri din județ, alături de părinții acestora. 

Informații suplimentare referitoare la programul TDIS pot fi obținute de la pr. Mihai Ciucur – coordonator program TDIS, tel. 0734.77.34.77, iar referitoare la sesiunile de formare a voluntarilor de la Anita Radics – coordonator al rețelei de voluntari, tel. 0726.561.449.

Cu și pentru copii, la Caransebeș

Sâmbătă, 22 și duminică, 23 februarie, Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte au organizat o serie de activități desfășurate cu și pentru copilașii din cetatea scaun a Eparhiei Caransebeșului.

Sâmbătă, 22 februarie, în mijlocul celor aproximativ 20 de copii și tineri prezenți s-a aflat George Lăpădat, formator în cadrul programului „Tabăra din Inima Satului” și membru al ATOR Banatul de Munte, aducând cu sine un frumos atelier de dezvoltare personală, intitulat „Cine sunt eu și cum mă văd ceilalți?”. De asemenea, în cadrul acestei întâlniri, subiectul principal spre care s-a dorit a fi construit întregul dialog a fost unul dintre cele care preocupă tânăra generație din zilele noastre, și anume bullying-ul. Informând, întrebând și dialogând deschis, George Lăpădat a reușit să explice pe înțelesul tuturor celor prezenți ce înseamnă bullying-ul și cât de grav se poate traduce acesta în dezvoltarea și creșterea viitorilor adolescenți și adulți.

În finalul acestei discuții atât de necesare și prețioase pentru buna formare și educare a copiilor, tânărul formator a încercat să discute și să le explice copiilor despre felul în care noi avem datoria de a căuta și de a vedea în celălalt părțile frumoase cu care interiorul lui este înveșmântat și să sublinieze faptul că indiferent dacă oamenii nu pot fi perfecți, fiecare este special în sinea lui, lucru care ar trebui să ne motiveze să căutăm în celălalt ce anume îl face pe el să fie special și diferit.

Duminică, 23 februarie, la Grădinița „Sf. M. Mc. Filofteia” din Caransebeș a avut loc un atelier de educație pentru viață, organizat de către aceiași tineri voluntari pentru cei mai micuți dintre participanții la activitățile pentru copii, derulate de către Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim”.

Derulat de către tinerii Anastasia Chereș și Lucian Barbescu, membrii ai ATOR Caransebeș, atelierul a fost cuprins de o atmosferă călduroasă și prietenoasă, datorită jocurilor pe care cei doi voluntari le-au pus în practică împreună cu micuții participanți în debutul întâlnirii, precum și a modalității ingenioase de a desfășura atelierul care a constituit motivul ce i-a reunit pe toți la un loc.

Atelierul de educație pentru viață a avut în centrul său relatarea rândurilor scrise de către îndrăgita autoare Veronica Iani în cartea „Bebe – O poveste din burtică”. Pe parcursul povestirii care surprinde „experiența” creșterii și dezvoltării trăită de către un copilaș aflat în pântecele mamei sale, din momentul concepției și până la naștere, Anastasia Chereș a povestit copiilor prezenți, interacționând cu ei, ce se petrece și ce apare în diferitele etape de dezvoltare ale copilului, comparând, de asemenea, dimensiunile corpului celui aflat în creștere cu dimensiunile a diferite semințe, fructe și legume, pentru a-i putea face pe cei prezenți să înțeleagă mai bine, lucru ce i-a captivat pe toți, minunându-se de faptul că și ei au putut fi, la un moment dat, atât de mititei precum o sămânță de mac, de pildă.

Atelierul a continuat cu jocuri de socializare organizate de tânărul Lucian Barbescu, reprezentant ATOR Caransebeș, prin care copiii au reușit să se cunoască mai bine, petrecând împreună o zi de duminică plină de voie bună și bucurie.

„Aceste jocuri de socializare au un rol semnificativ şi în dezvoltarea empatiei, copiii reuşind în cadrul jocurilor să înţeleagă modul în care gândesc sau acţionează ceilalţi jucători. Participând la joc, ei experimentează diferite roluri sociale, îşi descoperă şi îşi dezvoltă abilităţile” a precizat doamna preoteasă Lavinia Ciucur, coordonator al activităților cu copiii și tinerii din Caransebeș.

 

(sursa: episcopiacaransebeșului.ro)

Ce înseamnă educația pentru viață?

Educația pentru viață este unul din cele mai frumoase și mai importante subiecte care pot să îi întâmpine pe tineri în drumul parcurs de ei prin labirintul adolescenței.

Aflați, iată, la perioada înmuguririi în tainele vieții, a marilor căutări, a descoperirii și deslușirii emoțiilor profunde, a vulnerabilităților și a fragilităților în fața poate a celor mai neînțelese situații, a întrebărilor existențiale și a regăsirii sinelui în colțuri binecuvântate de liniștite sau stăpânite de umbra neregăsirii, adolescenții au nevoie esențială, în drumul depărtării lor șocante de copilărie, să pășească însoțiți și sprijiniți de oameni și scopuri care să-i ajute să afle, după ani, limanul liniștit.

În Banatul de Munte, Asociația Tinerilor Ortodocși a acestor locuri este într-un mod cu totul deosebit interesată să inițieze și să găzduiască felurite activități care să vină în întâmpinarea tinerilor cu diverse programe de prevenție și de informare tocmai pentru evitarea pericolelor provocărilor la care sunt extrem de expuși și de sensibili în această etapă tumultuoasă a vieții. De ce se fac aceste lucruri? Pentru că o mână de tineri a reușit să înoate prin valurile adolescenței, să înțeleagă și să nu uite cum e să fii un tânăr căutător de identitate și să mărturisească, apoi, cât de bine le-a fost să aibă și să simtă real pe cineva alături, care să povestească cu ei ca și cum ar povesti cu ei înșiși.

Dintre activitățile care aici, în casa munților bănățeni, se organizează cu bucurie, într-o lumină aparte sunt așezate activitățile de educație pentru viață, care sunt o parte esențială atât a proiectului „Tabăra din Inima Satului”, reprezentativ pentru tinerii voluntari ai ATOR Banatul de Munte, dar și pentru toate centrele de tineret din Episcopia Caransebeșului. Activitățile de educație pentru viață, adaptate într-un chip fericit de către tinerii cărășeni, sunt, am îndrăzni să spunem, traducerea mai prietenoasă a ceea ce părinții, profesorii și oamenii în general râvnesc să obțină în școli, astăzi – educația sexuală. Am înțeles că de ani buni, Biserica Ortodoxă Română a adoptat acest tip de educație, poate fără să își dea seama de valurile de solicitări care vor urma, însușind-o și adaptând-o într-un mod atât de curat nevoilor reale ale copiilor săi și îngrijindu-se ca nu cumva, cineva să vină și să le murdărească inocența din neștiință, cu informații care la vârste atât de fragede nu le folosesc. Această Biserică spre care gurile și mâinile nu obosesc să arate și să strige, căzută din Evul Mediu, dar care a tăcut în mantia sfințeniei sale și a făcut. 

Mărturisind încă o dată Adevărul, Biserica Ortodoxă a adus de mult timp, în pagini și în desene curate, pe înțelesul firesc al vârstelor, educația pentru viață ca modalitate de informare, dar și de prevenire a copiilor și tinerilor asupra relațiilor dintre bărbat și femeie, asupra consecințelor acestora, atunci când barierele sunt cu mult trecute.

Așadar, întrebarea firească ce ar urma acestei introduceri este: ce anume presupune un atelier de educație pentru viață? 

Există o anumită modalitate prin care se desfășoară aceste activități, iar această modalitate poartă numele de educație non-formală, spunând despre ea, fără a o defini acum în termenii săi, că este cu mult diferită de cea de la clasă și s-a dovedit a fi un real succes atât pentru activitățile cu tinerii și copiii din Banatul de Munte, cât și pentru cele ale nenumăratelor grupuri din lume, poate, care s-au bucurat să o pună în practică.

Așadar, trecând mai departe, urmează să surprindem, probabil, cititorii cărora le mulțumim că au parcurs textul până la acest punct, prin multitudinea de tematici pe care le vom afișa în rândurile următoare și care chiar se abordează foarte deschis, amănunțit și cu răbdare în cadrul acestor ateliere de educație pentru viață, organizate cu și pentru tineri. Extrem de complexe și de diverse, tematicile abordate în cadrul atelierelor de educație pentru viață sunt susținute chiar de către tineri pregătiți, îndrumați și supervizați, prin utilizarea dialogului de la tânăr la tânăr care se arată a fi una dintre cele mai folositoare căi prin care cineva se poate apropia sincer de un tânăr, făcându-l să se deschidă și să își mărturisească propriile trăiri, sentimente și eventuale experiențe personale. 

Care sunt tematicile abordate într-un asemenea atelier, așadar? Discutăm amănunțit și pe măsura înțelegerii fiecăruia despre ce înseamnă o relație, o relație sănătoasă sau o relație toxică, despre vârstele la care adolescenții aleg să înceapă o relație și felul în care o construiesc și o trăiesc; despre vârsta și momentul la care aleg să își înceapă viața sexuală; despre riscurile debutului precoce al vieții sexuale; despre bolile cu transmitere pe această cale, cunoscute și mai puțin cunoscute, vindecabile și nevindecabile, diagnosticabile și foarte greu de descoperit; despre apariția sarcinilor nedorite și despre criza de sarcină (care, apropo, câți știu, oare, ce înseamnă?); despre importanța sprijinirii femeii aflate în criză de sarcină sau despre indiferența cu care este tratată această problemă; despre avort, riscurile sale și consecințele apărute mai devreme sau mai târziu; despre ce se află de fapt, în pântecele mamei, cum crește și se dezvoltă; despre dependențele de pornografie, internet; despre traficul de persoane, alături de care sunt adăugate numeroase indicii și sugestii de identificare a pericolului și de autoprotecție; despre bullying, cyberbullying; despre consumul și dependența de droguri, având în această chestiune oameni specializați în acest domeniu și multe alte subiecte și probleme care mai apar pe parcursul anilor și pentru prevenirea și soluționarea cărora există echipe de oameni care muncesc tocmai în folosul și prevenirea sau sprijinirea tinerilor care se confruntă cu acestea. 

Conținutul tematicilor și tematicile în sine sunt înnoite și îmbunătățite cu fiecare an și cu fiecare întâlnire cu un anumit grup de tineri, de pe urma căreia descoperim alte probleme, modalități de percepție a lucrurilor, nivel de educație, puncte de vedere și capacitate de înțelegere diferite, lucruri care fac din educația pentru viață să fie caracterizată de o dinamică, din punct de vedere al conținutului, al subiectelor și al modalităților de abordare a problemelor.

Acest gen de educație se află într-un proces de înflorire în România și credem că promovarea ei este una foarte importantă, îndeosebi pentru ca oamenii să afle că ea există între noi, că educația pentru viață – sau educația sexuală – poate fi predată curat și extrem de util, iar informația poate ajunge la copii și tineri și într-o manieră în care inocența specifică diverselor categorii de vârstă poate prima, găsindu-și un loc mai mult decât potrivit în cadrul unei asemenea educații care, da, are rolul important de a informa consistent și eficient tinerii despre diverse laturi ale vieții, ale realității care ne înconjoară în viața de zi cu zi.